Actionarii Fondului Proprietatea (FP) au aprobat azi acordarea unui dividend brut de 0,03141 lei/actiune, reprezentand circa 94% din profitul net pe anul trecut.
Acesta reprezinta dividendul majorat, care fusese cerut de Ministerul Finantelor, principalul actionar al FP, cu 36% din actiuni.
Propunerea a fost votata in cadrul AGA cu 99,3% din voturile actionarilor prezenti.
Fondul Proprietatea va distribui astfel sub forma de dividende o suma de peste 100 milioane de euro. Data de inregistrare pentru a primi dividendele este 16 mai.
La ultimul pret de la Bursa, dividendul FP ofera un randament de 5,4%.










