Indicele BET-FI, care urmareste evolutia SIF-urilor, este blocat in intervalul cheie 18.000-21.000 de puncte, dupa tentativa esuata de a cobori sub pragul de 19.000 de puncte, spun analistii societatii de brokeraj BT Securities intr-un raport emis astazi.
“Astfel, mergem mai departe cu ambele scenarii: preferat, cel care ne pozitioneaza in ultimul val de scadere din impulsul 1 (in graficul alaturat – n.red) si alternativ, cel care ne situeaza deja in corectia minora 2 - formatiune regular flat.”, a precizat, in cadrul raportului, Dan Rusu, seful departamentului de analiza de la BT Securities.
Potrivit acestuia, daca SIF-urile se indreapta intr-adevar spre pragul de 15.000 de puncte, atunci preturile nu ar trebui sa mai intarzie in aceasta zona, ci sa coboare urgent sub 18.000 de puncte (noul prag de confirmare negativa). Insa daca la inceputul acestei saptamani, indicele BET-FI reuseste sa se mentina pe pozitie si, ulterior, depaseste 21.000 de puncte, atunci se poate miza pe un avans sustinut de 10-15% pana in zona 23.000-24.000 de puncte, unde va intampina primele rezistente, considera analistii BT.
“Aceste rezistente ar constitui, apoi, un bun punct de finalizare a corectiei 2, insa nu excludem reveniri si mai puternice – conditia este sa ne mentinem sub 28,000”, a mentionat Rusu.
Analistii spun ca o indecizie se remarca si in cazul evolutiei indicelui american Dow Jones, care a marcat un nou minim marginal (o singura inchidere sub 9.900 de puncte), dar ulterior a revenit in intervalul de evolutie conturat din 25 mai.
“Ar trebui sa debutam saptamana aceasta direct pe scaderi, intrand intr-un declin sever alimentat de acumularea de valuri corective (de grade diferite) din zona lui 10.000. Daca insa Dow Jones debuteaza pe cresteri si iese din canalul de trend ilustrat in grafic (cel alaturat – n.red), mergem pe alternativa potrivit careia suntem inca in valul (ca expanded flat) si, prin urmare, indicele ar continua sa urce pe parcursul saptamanii pe subdiviziunea (c) spre 10,350-10,500.”, considera Dan Rusu.
Analistul BT atrage insa atentia ca indicele “nu are voie sa depaseasca 10.700 de puncte, altfel cade scenariul negativ si ne pregatim de noi maxime peste vara”.











