Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a declarat azi ca listarea companiilor de stat pe Bursa va fi o proba ca “statul se trezeste” si incepe sa utilizeze instrumentele pe care le are la dispozitie pentru a injecta bani si energie in economia romaneasca.
“In ultimii ani am invatat sa ma uit la Bursa si la cursul valutar si in functie de evolutia lor am sau nu o noapte linistita”, a declarat seful statului, care a adaugat ca este un sustinator fara rezerve al privatizarii prin Bursa.
Traian Basescu a adaugat ca vor fi listate pe Bursa pachete de 10-15% din companii precum OMV Petrom, Transelectrica si Romgaz, precum si actiunile reziduale care inca se mai afla in portofoliul Fondului Proprietatii de Stat.
Potrivi Ziarului Financiar, Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI) a inceput procedurile de vanzare a pachetului de 9,8% din Petrom, listarea acestui pachet de Bursa urmand sa aiba loc in perioada februarie-martie.
“Va fi o proba ca statul se trezeste si incepe sa utilizeze instrumentele pe care le are la dispozitie pentru a injecta energie, in economia romaneasca”, a mai spus Basescu.
De altfel, Stere Farmache, presedintele Bursei de Valori Bucuresti a declarat ca Bursa nu are nevoie de sustinere financiara, ci de actiuni care sa atraga investitori.
“Lipsesc de la bursa companii importante din cauza inclinatiei autoritatilor in ultimii 15 ani catre privatizari prin investitori strategici. Nu contest aceasta metoda de privatizare, dar au fost si metode de privatizare mai flexibile, care au asigurat pe de o parte transparenta si au eliminat suspiciunile”, a spus Farmache.









