Joi, 27 martie 2014

Bursele anunta “Criza subprime a Europei”: Reintrarea lumii in recesiune pare tot mai greu de evitat

Foto: Nutdanai Apikhomboonwaroot

Momentul Lehman al Europei, dupa cum il numesc managerii de fonduri de pe pietele externe, sau criza subprime a Europei – in viziunea expertilor locali, este anticipata de bursele din intreaga lume, care inregistreaza pierderi pe banda rulanta.

Dupa un trimestru al treilea foarte prost, in care circa 10.000 miliarde de dolari (7.700 de miliarde de euro) s-au “evaporat” de pe pietele de actiuni ale lumii (adica de peste 60 de ori mai multi bani decat a produs economia Romaniei in intregul an 2010), ultima parte a anului a adus noi pierderi pe burse, iar piata romaneasca a reactionat imediat: minus 5% pentru SIF-uri intr-o singura zi, ceea ce a urcat pierderile de la inceputul anului la 30%, investitorii amintindu-si cu teama de anul 2008, cand SIF-urile pierdusera 90 la suta din valoare. Cele mai mari companii listate la Bursa de la Bucuresti au ajuns sa fie cu 20-30% mai mici fata de capitalizarea (valoarea) pe care o aveau la finele anului trecut. Din valoarea companiilor de pe bursa din Romania s-au “evaporat” in acest an 1,8 miliarde de euro.

Problemele Greciei tin in corzi pietele financiare, iar unii manageri de fonduri vorbesc chiar de faptul ca Europa trece acum prin propriul moment Lehman, default-ul Greciei urmand sa declanseze un efect de contagiune in industria financiara asa cum in 2008 caderea bancii de investitii americane a cutremurat sistemul bancar.

Brokerii locali spun insa ca pietele nu au ajuns chiar in acel moment, dar admit ca riscurile sunt similare.

Robert Howe, un manager de fond speculativ cu experienta si in cadrul Bancii Mondiale, declarase pentru CNBC ca multe banci in Europa vor deveni insolvente daca trebuie sa faca reduceri ale valorii la care au inregistrate in contabilitate datoriile grecesti, care acum nu ar valora mai mult de 10 centi la dolar.

“In mod clar, pericolele sunt similare, in conditiile in care in ambele momente am vorbi de o criza de lichiditate la nivelul sistemului bancar. Ramane de vazut ce masuri vor fi luate pentru ca riscurile pentru sistemul financiar sunt similare”, considera Florin Ilie, directorul piete de capital din cadrul ING Bank.

Caderea bancii de investitii americane Lehman Brothers in septembrie 2008 a fost considerata momentul declansator al crizei financiare in Statele Unite, care s-a extins apoi in intreaga lume.

“Daca asta este momentul Lehman al Europei, atunci cutremurul de azi-noapte a fost ca cel din ’77. Daca vrem neaparat sa facem comparatii cu 2008-2009, atunci cred ca ceea ce vedem acum este ‘criza subprime’ a Europei. ‘Momentul Lehman’, daca va fi unul, va fi usor de recunoscut”, afirma Bogdan Campianu, directorul piete de capital din cadrul Raiffeisen Capital & Investment.

Pe de alta parte, directorul ING spune ca in aceste momente este clar ca Grecia nu-si poate plati datoriile si autoritatile europene sunt constiente de asta.

“Nu se pune problema daca Grecia va intra in default, ci sub ce forma se va transmite acest default si cum va fi el impachetat. Autoritatile europene incearca sa pregateasca momentul post-default astfel incat sa fie limitate efectele asupra bancilor.”, afirma Florin Ilie.

Brokerii nu cred insa ca pietele vor atinge minimul nici cand Grecia ar intra oficial in default.

“Nu cred ca pietele vor atinge un minim in momentul unui eventual default oficial al Greciei. Asta ar insemna ca default-ul Greciei ar fi echivalent cu sfarsitul problemelor legate de datoriile suverane or lucrurile s-ar putea sa stea exact pe dos”, spune Bogdan Campianu.

Starea de incertitudine care domina economiile lumii pune insa pericol si firava revenire economica. Un set de date economice facute publice ieri au aratat ca activitatea industriei prelucratoare la nivel global a scazut in septembrie pentru prima data in ultimii doi ani. Acesta este unul dintre dintre cei mai importanti indicatori privind evolutia economica dintr-o regiune.

“Cu cat starea de incertitudine se va prelungi, apetitul companiilor pentru investitii noi si al  gospodariilor pentru consum va continua sa scada si, in consecinta, sansele  unei noi recesiuni la nivel global vor fi mai mari”, este de parere Campianu.

Faptul ca aceste probleme nu se rezolva si nimeni nu stie exact cum se va incheia totul este ceea ce provoaca si nervozitatea de pe pietele financiare. Unii administratori de fonduri spun de altfel ca efectul pe burse este mai mare decat ar fi cazul.

“Dupa mine, pana nu termina tot ce au de vandut, nu se vor opri scaderile. Cresterile nu vor fi legate de rezolvarea problemei datoriilor pentru ca asta nu cred ca fi rezolvata in cativa ani, ci cand o sa termine de vandut cei care pun acum presiune pe piete”, afirma Nicolae Pascu, presedintele STK Financial, societate care administreaza fondul STK Emergent. Acest fond are investitii inclusiv in actiunile SIF-urilor.

Pascu considera ca toti cei care vand acum spera sa rascumpere mai ieftin si nu crede ca investitorii vand pentru ca actiunile ar fi supraevaluate.

“Eu unul personal m-am cam plictisit de povestea asta cu Grecia. Cert este ca situatia cu criza datoriilor este foarte bine marketata. Departe de a zice ca problemele din Grecia nu sunt reale, dar modul cum e reflectata in presa ma duce cu gandul si la o atitudine manipulatoare”, spune Nicolae Pascu.

Potrivit acestuia, criza datoriilor nu a aparut acum, dar cu toate astea continua sa faca valuri pe burse, ceea ce pentru investitorii care au pariat pe caderea pietelor, constituie o oportunitate de a face bani.

Bursele europene au inregistrat pierderi puternice in ultimul trimestru, piata din Germania cazand cu 25%, in timp ce in regiune, bursele din Polonia si Austria au consemnat la randul lor scaderi de 20-30%. O scadere de peste 20% a suferit si bursa din Bucuresti. Pietele de actiuni au incheiat in septembrie cel mai slab trimestru din ultimii trei ani, practic din 2008 – momentul declansator al crizei financiare.

Acest articol a fost publicat pe site-ul antena3.ro

Lasati un comentariu