Duminica, 16 februarie 2014

Care este tendinta pe termen scurt pentru toate actiunile de la BVB

Patru dintre actiunile SIF-urilor au o tendinta negativa pe termen scurt, exceptie facand SIF Transilvania (SIF3) cu o perspectiva neutra, potrivit unui raport de analiza tehnica emis ieri de societatea de brokeraj BT Securities.

“Corectia actiunilor SIF Banat-Crisana (SIF1) continua sub 1,05 lei, spre suportul agresiv prevazut de saptamani bune la 0,98 lei. Credem ca e ultima faza a scaderii de la maximele de acum doua luni, iar semnalul favorabil l-am obtine la o revenire peste 1,05 lei”, a mentionat Dan Rusu, seful departamentului de analiza al BT Securities.

Pretul titlurilor SIF Muntenia (SIF4) a reactionat la suportul de la 0,7 lei, dar nu a reusit sa forteze peste 0,73 lei – astfel ca trendul negativ s-a mentinut, iar SIF4 se apropie acum, la 0,68-0,67 lei, de o importanta zona de suporturi, ce ar trebui sa schimbe macar temporar situatia, potrivit analistilor de la BT.

Sursa: BT Securities

SIF Oltenia (SIF5) a ajuns la suportul de la 1,3 lei, asa cum analistii estimasera data trecuta.

“Totusi, nu ne grabim sa anuntam reluarea cresterilor; mai degraba am ajustat suportul la 1,29 lei. Rezistenta minora a fost coborata la 1,34 lei. Perspectiva minora ramane negativa deocamdata”, afirma Dan Rusu.

Actiunile SIF Transilvania (SIF3) s-au tinut cel mai bine, osciland in jurul nivelului psihologic de la 0,7 lei.

“Un prim suport minor s-a conturat ceva mai aproape, la 0,67 lei. Putin mai jos, 0,63 lei ramane la randul sau un suport relevant”, spune Rusu.

O tendinta neutra au si actiunile Fondului Proprietatea (FP), care au revenit la suportul minor de la  0,57 lei.

“Faza corectiva se deruleaza mai departe, insa cat timp se tine peste 0,57 lei mergem pe ideea unei formatiuni de consolidare (stagnare urmata de crestere). In caz contrar, sub acest nivel, s-ar anunta corectii mult mai severe”, considera seful departamentului de analiza de la BT Securities.

Sursa: BT Securities

Pentru actiunile Transelectrica (TEL), care au scazut puternic in ultima perioada, perspectiva ramane negativa pe termen scurt.

“Nu a reusit sa mai treaca de 16,4 lei, continuand in schimb sa se deprecieze. Consideram ca miscarea descendenta e pe final si asteptam o schimbare de situatie la 15,1 lei sau, in cazul extrem, la 14,4 lei”, considera Dan Rusu.

Lasati un comentariu