Vineri, 18 mai 2012

Cati bani s-au strans in conturile personale de pensii private

Sursa: APAPR

Fondurile de pensii obligatorii au, la doi ani de la lansare, un randament mediu anual de peste 18%, mult peste inflatia de 5%, potrivit statisticilor prezentate de Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR).

In aceasta perioada, statul a transferat fondurilor de pensii contributii brute de 2,63 miliarde de lei, iar activele nete administrate de fonduri au ajuns la 3,14 miliarde de lei, de unde rezulta un castig de 511 milioane de lei pentru participanti.

Valoarea medie a contului individual, pentru pensiile private obligatorii (Pilonul II), era de 152 euro la finalul lunii aprilie 2010, in timp ce pentru pensiile facultative (Pilonul III), valoarea medie era de 315 euro la aceeasi data. Datele au fost calculate raportand activele nete la numarul total de participanti.

Si la acest capitol, Romania este la mare distanta de celelalte tari din regiune, din cauza startului tarziu al sistemului de pensii private. Astfel, in Bulgaria, de exemplu, valoarea medie a contului individual, in cazul pensiilor private obligatorii, era de 447 de euro la finalul lunii martie 2010, aproape tripla fata de ceea ce s-a acumulat in pensiile din Romania. Fondurile de pensii private obligatorii au demarat in Bulgaria in 2000.

In Polonia, unde startul sistemului a avut loc in 1999, valoarea medie a contului individual a ajuns la peste 3.400 de euro la finalul lunii trecute.

Potrivit reprezentantilor APAPR, pensiile private obligatorii sunt singura diferenta dintre saracia extrema si un nivel de trai decent la pensie, pentru jumatate din salariati. Aceasta in conditiile in care 50% dintre familile din Romania nu reusesc sa economiseasca absolut deloc, dupa cum a aratat un studiu prezentat de BNR in septembrie anul trecut.

In acelasi timp, studii independente au aratat ca o contributie cu 1 punct procentual mai mica, pe o durata de cotizare de 30 de ani, duce la o pensie cu pana la 30% mai mica. De aceea,  oficialii APAPR spun ca propunerea Ministerului Finantelor de taiere a contributiilor la Pilonul II de la 2,5% la 0,5% inseamna falimentarea acestui sistem.

Reprezentantii Ministerului Finantelor au anuntat recent ca intentioneaza sa reduca la 0,5% nivelul contributiei care va fi transferata la fondurile de pensii private obligatorii, in contextul problemelor pe care le are bugetul public de pensii.

catalin.ciocan@economictimes.ro

Lasati un comentariu