Vineri, 10 ianuarie 2014

Ce randamente au avut fondurile de investitii in primele noua luni: Doar unul a reusit sa bata indicele BET

Cinci fonduri deschise de investitii au avut in primele noua luni ale acestui an randamente de peste 10%, dar doar unul a reusit sa bata indicele BET, potrivit unei analize realizate de EconomicTimes.ro, in randul a 50 de fonduri de pe piata locala.

Cele mai bune randamente le-au inregistrat fondurile de actiuni si cele diversificate, insa  pe de alta parte, acestea au atras cei mai putini investitori noi, iar intrarile de capital au fost reduse fata de cele inregistrate in randul fondurilor monetare, ca urmare a gradului de risc mai ridicat pe care fondurile cu plasamente in actiuni il prezinta.

De remarcat este si faptul ca de la inceputul acestui an doar patru fonduri sunt in scadere, respectiv trei fonduri diversificate si un fond denominat in euro.

Fondul de actiuni Omninvest administrat de SIRA este singurul care a reusit sa bata cresterea de 13,77% a indicelui BET in primele noua luni.

Omninvest avea la finele lunii septembrie o crestere de 22,32%, castigul fiind peste cel inregistrat de fond pe intreg anul 2009.

Pe locul doi in topul randamentelor este un fond diversificat, administrat tot de SIRA, care are o crestere de circa 11%.

Dintre fondurile monetare, cea mai mare crestere din acest an o are fondul Tezaur, administrat de Aviva Investors. Fondurile monetare au randamente pentru acest an cuprinse intre 4,26% si 7,2%. In luna septembrie, cea mai buna evolutie dintre fondurile din aceasta categorie a avut-o OTP ComodisRo, administrat de OTP Asset Management.

Dintre fondurile de obligatiuni, lidrul este tot un fond administrat de Aviva Investors, respectiv Orizont, care are o apreciere de 7,19% pe primele noua luni, dupa ce in septembrie fondul s-a apreciat cu 0,57%. Luna trecuta, BCR Obligatiuni a avut cel mai mare randament pe segmentul sau.

In categoria fondurilor diversificate, cel mai mare randament este de circa 11%, in timp ce la polul opus se afla un fond cu o pierdere de 3,77%. In cazul fondurilor de actiuni, randamentele sunt cuprinse intre 0,9% si 22,3%.

Vezi in tabelul atasat evolutia fondurilor deschise din Romania in primele noua luni ale anului.

ramona.asiminei@economictimes.ro

Lasati un comentariu