Duminica, 05 ianuarie 2014

Claudia Sava, CNVM: De anul viitor vom avea cursuri specializate in mai multe facultati din tara. Vrem sa familiarizam cu Bursa cat mai multi tineri

Foto: Sibex

Claudia Sava, comisar in cadrul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), spune ca incepand de anul viitor, Comisia va da startul unui amplu program de educare in mai multe facultati din tara, prin care intentioneaza sa ii atraga pe tineri spre Bursa.  Totodata, aceasta sustine,intr-un interviu acordat EconomicTimes.ro, ca proiectul care prevede modificarea legii pietei de capital este intr-un stadiu avansat, fiind identificate pana in prezent modificarile impuse de legislatia europeana.

La nivel european se pregatesc o serie de modificari ale legislatiei pietei de capital. Cum vor afecta acest modificari piata din Romania?

Vor fi probleme de adaptare la legislatia europeana. Va fi inca un moment in care piata de capital va trebui sa faca niste eforturi inclusiv financiare, pentru ca vor fi inclusiv cerinte de capital. Pentru o buna functionare in domeniul instrumentelor financiare, s-a vehiculat chiar ideea introducerii unui capital minim de 5 milioane de euro pentru contraparti, din cauza riscurilor duble la care sunt supuse. Este foarte delicat sa ceri cuiva aceste eforturi intr-o perioada de criza, dar poate ca acest lucru ne va forta sa fim mai inventivi, mai proactivi, sa aducem in piata noi produse si sa convingem emitentii ca piata de capital poate fi o alternativa la finantarea prin intermediul bancilor, care s-a practicat pana acum.

Totodata, se vizeaza si introducerea unui cadru armonizat pentru emitentii de pe sistemele alternative de tranzactionare, unde in prezent fiecare ATS functioneaza dupa regulile proprii.

Credeti ca vom asista la o reducere a numarului de intermediari in perioada urmatoare?

Speram ca intermediarii vor putea sa suporte si aceste modificari. Probabil ca vom asista la o reducere a numarului de intermediari, desi orgoliile in piata sunt foarte mari si fiecare doreste sa demonstreze ca este bun si ca poate rezista intr-un domeniu concurential acerb. Daca ma intrebati pe mine cred ca ar trebui sa fie mai putine societati de brokeraj si mai puternice, dar daca vom avea mai multe si mai puternice cu atat mai bine.

Legislatia pietei de capital trece si la noi printr-un proces de schimbare. Care sunt in opinia dumneavostra cele mai urgente modificari care ar trebui facute?

Legea pietei de capital implementeaza intr-o foarte mare masura directivele europene, insa punctele mai putin forte ale legii vin ca urmare a unei transpuneri mai putin clare, sau ca urmare a faptului ca legislatia secundara nu este perfect aliniata legislatiei primare. Uneori aceasta adauga la lege, alteori introduce niste elemente care fac poate putin neclara pentru piata modalitatea de aplicare. Ceea ce cred eu este ca trebuie sa revizuim din perspectiva  modificarilor legislatiei europene, trebuie sa modificam din perspectiva unei mai usoare si mai bune intelegeri a prevederilor legale de catre actorii pietei, si trebuie sa mai modificam acolo unde practica ne-a aratat ca sunt chestiuni care trebuie clarificate.

Aici pot sa enumar ofertele publice, elemente ce tin de functionarea Fondului de Compensare a Investitorilor, chiar si prevederile legate de pragul la SIF-uri. Sunt mai multe elemente. Ele se constituie intr-un proiect la care s-a lucrat in ultimii doi ani la nivelul Comisiei.

Elemente ale acestor modificari au fost discutate si in cadrul intalnirilor pe care le-am avut in cadrul Comisiilor de Buget-Finante, atat de la Camera Deputatilor cat si de la Senat.

Modificarea pragului de detinere la SIF-uri va fi inclusa in noua lege? Cand estimati ca va fi finalizat proiectul?

Pragul de detinere va fi discutat impreuna cu celelate aspecte mai importante, in cadrul unor consultari cu comisiile parlamentare de specialitate. Stadiul in care se afla acum proiectul de lege este destul de avansat, au fost identificate modificarile impuse de legislatia comunitara dar si de aspectele de ordin practic. Proiectul, in forma sa finala, va fi supus consultarii publice asa cum Comisi obisnuieste sa procedeze de ani buni. Actorii pietei si toti cei interesati vor putea sa isi exprime punctele de vedere astfel incat preluarea puncrelor de vedere pertinente sa conduca la o lege mult mai complexa si de ce nu, mai prietenoasa, sub aspectul claritatii.

Ati anuntat ca CNVM va incepe de anul viitor un program de educare a investitorilor, prin care sa ii familiarizati cu Bursa. In ce consta acest program si cu ce este diferit de programul anterior?

Acest prim program a constat intr-o serie de conferinte, pe care poate nu le-am mediatizat suficient si intr-o serie de pliante si brosuri de informare, care au fost distribuite investitorilor, dar cred ca nu aceasta este calea. Poate ar trebui o serie de emisiuni televizate prin care informatia sa ajunga mai repede la public, si la un public cat mai larg.

Avem la nivelul comisiei un centru de cercetare si formare profesionala care a initiat o serie de cursuri. Cred ca de anul viitor vom reusi sa realizam in mai multe facultati din tara cursuri specializate, si acest lucru se va intampla nu numai la facultatile cu profil economic. Vrem sa familiarizam cu Bursa cat mai multi tineri. Nu stiu cati tineri vor veni sa investeasca pe Bursa, dar sunt optimista pentru ca tanara generatie este mult mai interesata de finantele personale si cauta modalitati sa isi fructifice banii. Tinerii sunt viitorul.

De ce totusi Bursa nu a reusit pana acum sa atraga mai multi investitori, in ciuda faptului ca toata lumea spune ca exista un potential foarte mare?

Cred ca principala problema este faptul ca investitorii sunt reticenti. Daca retincenta aceasta se datoreaza faptului ca acestia nu gasesc produsele care sa ii atraga, imi este greu sa spun. Cred ca este totusi un cumul de factori de ce Bursa nu atrage investitori. Cred ca cel mai bine o sa ne dam seama dupa ce legea pietei va fi modificata si dupa ce statul va scoate la privatizare societatile pe care le-a anuntat. Totusi, ceea ce s-a tot discutat cu privire la Bursa din Polonia care este un model, cred ca ar trebui aprofundat. Trebuie sa vedem de ce ei au avut succes.

ramona.asiminei@economictimes.ro

4 Comentarii

  1. Mihai C. spune:

    Educatia in scoli este o idee extraordinara si cu siguranta una care va avea repercusiuni pozitive asupra pietei de capital din Romania. Mult succes.

  2. Darie spune:

    Avem peste 20.000 contabili autorizaţi pe diferite grade.Numai 1/3 dintre ei dacă ar fi atraşi spre fenomenul bursier , s-ar cunoaşte foarte bine în progresul economiei româneşti.CECCAR-ul este pepiniera.Dar cum se spune mai sus, orgoliile, temeri subiective etc……Blazonul Independenţă, Profesionalism, Moralitate spune multe.

  3. Varga Stefan spune:

    Este important ca politicienii sa inteleaga ca increderea in bursa este direct legata de incredera in cresterea economiei si ca atare, este important ca legiile care sint cerute de catre FMI, sa fie aprobate. De asemenea, marirea procentului de detinere a SIF urilor ar revitaliza bursa. Nu lipsa de instrumente lipseste, ci increderea ca a iti pune banii in bursa iti va aduce un cistig, dividente si ceva protectie. Educatia este o idee foarte buna, dar educatia nu duce la actiune, ci apetitul de risc cu increderea ca riscul are sanse de a fi rasplatit, iar asta trebuie sa functioneze propice in piata de capital. Din pacate riscul politic submineaza bursa. Lipsa de incredere provine de la lipsa de viziune a politicienilor. Este Romania o tara capitalista sau socialista? Ati auzit de burse socialiste? Creati mediul politic in care bursa poate functiona. Secretul Poloniei a fost in privatizari masive, dar nu corupte. De ce ar fi Romania diferita? CNVM ul trebuie sa sustina transformarea pietei de capital din Romania intr-o piata care atrage bani privati si care nu este doar un mijloc de speculatie pe termen scurt. Oameni ca Dna Sava arata prin spusele lor ca exista vointa si eforturi, dar ei trebuie sustinuti si de politic. Success.

  4. claudiu spune:

    Sibex deja are un program educational in Universitati si chiar un campionat studentesc de tranzactionare.Asadar felicitari Sibex

Lasati un comentariu