Vineri, 11 aprilie 2014

Cotatiile aurului au sansa unui nou maxim record

Ieri, pretul spot al aurului a atins cele mai mari cotatii din ultimele 6 saptamani, la peste $1.220 pe uncie

  • Cotatiile spot ale aurului – la maximul ultimelor 6 saptamani, la peste $1.220 pe uncie
  • Cel mai recent maxim record a fost atins pe 21 iunie, la peste $1.264,9 pe uncie (conform Reuters); de la inceputul anului, cotatiile s-au apreciat cu 12%
  • Dobanzile aferente bondurilor guvernamentale din Germania cu scadente pe 10 ani si 30 ani – la noi minime record
  • Dobanda aferenta bondurilor guvernamentale din SUA cu scadenta pe 10 ani – la un nou minim al ultimelor 16 luni, testand 2,5%
  • USD/JPY ramane in apropierea celui mai recent minim al ultimilor 15 ani atins saptamana trecuta la 84,72 (conform Reuters); cele mai mici cotatii din istorie au fost atinse in aprilie 1995 la 79,75
  • De la inceputul anului, JPY a fost cea mai puternica valuta majora vs. USD, cu o apreciere de aproape 8%
  • Yoshihiko Noda (ministrul de finante al Japoniei), joi in cursul unei conferinte de presa ad-hoc: „Vom urmari cu atentie conditiile economice si vom raspunde in mod corespunzator”; intrebat daca se gandeste la interventii forex, ministrul Noda a refuzat sa comenteze
  • Naoto Kan (premierul Japoniei), joi: aprecierea JPY este „dura
  • Conform unor surse citate de Reuters, in sedinta asiatica de tranzactionare de joi Banca Japoniei a cerut cotatii bancilor comerciale intr-un mod caracterizat drept neobisnuit; cateodata, o asemenea actiune precede executarea unei interventii forex
  • Conform informatiilor aparute vineri in publicatia locala Asahi, premierul Kan si guvernatorul Bancii Japoniei, Masaaki Shirakawa, s-ar putea intalni pe parcursul acestei saptamani pentru a dezbate chestiunea aprecierii JPY
  • Marti, Banca Japoniei a anuntat mentinerea dobanzii cheie la 0,1%, dar nu a indicat masuri suplimentare de relaxare monetara cantitativa

Cred ca pretul aurului are din nou sansa unei aprecieri impulsive. Cotatiile pot atinge un nou maxim record.

Deteriorarea conditiilor macro din Statele Unite este indicativa pentru limitele cantitative si calitative ale politicilor fiscale si monetare angajate pe parcursul ultimilor doi ani. Pana la alegerile pentru Congres din toamna, insa, obtinerea unui consens favorabil adoptarii unui nou program stimulativ de natura fiscala este improbabila. Nemaivorbind ca republicanii, nu democratii, conduc in sondajele de opinie.

Fara o noua parghie fiscala serioasa, si fara parghia cursului de schimb (dolarul american s-a apreciat considerabil in prima jumatate a acestui an, si nu cred ca administratia Obama se simte confortabil privind un grafic al evolutiei recente a yuanului chinezesc), presiunile in directia unui nou angajament de relaxare a politicii monetare de catre Rezerva Federala vor creste substantial.

Daca am dreptate, Rezerva Federala va printa din nou moneda de rezerva a lumii asa cum o cunoastem. Aurul trebuie sa fie principalul beneficiar al acestei dislocari a politicii monetare americane.

Aprecierea parabolica a pretului aurului, insa, se sprijina pe perspectiva unei inflatii explozive la nivel global. Cred ca premisa este falsa. Cu datele disponibile acum, deflatia este adevaratul pericol, nu inflatia. Cand si daca perceptia investitorilor se va schimba, cotatiile vor deveni vulnerabile unei corectii negative remarcabile.

Toate la timpul lor, insa.

Comentariu de Mihai Nichisoiu, analist piete internationale in cadrul societatii de brokeraj Tradeville

Lasati un comentariu