Desi stenograma celei mai recente sedinte a Rezervei Federale din 21 septembrie, publicata aseara, a sugerat iminenta unui nou angajament de relaxare cantitativa a politicii monetare americane, cumparatorii par sa fi ratat initiativa in pietele bondurilor guvernamentale americane cu scadente pe termen mediu si lung.
Ipoteze macro-globale curente, adnotate cu evolutia pietelor implicate in perioada care a trecut de la formularea ipotezelor:
- bursele de actiuni dintr-o serie de economii asiatice emergente (Hong Kong, Taiwan, India, Indonezia, Coreea de Sud, Singapore, Malaysia, Thailanda) pot afisa cresteri suplimentare ale cotatiilor la nivelul celor mai importanti indici compoziti (de la mijlocul lunii august; apreciere medie de 10,02%)
- o serie de valute emergente (randul sud-african, realul brazilian, dolarul australian, dolarul neozeelandez) pot inregistra aprecieri suplimentare in fata dolarului american (de la mijlocul lunii septembrie; apreciere medie de 5,09%)
- marfurile cu utilizare intensiv industriala si agricola precum si metalele pretioase raman in gratia cumparatorilor (de la mijlocul lunii septembrie; apreciere medie de 7,01% pentru DB Commodity Index, DB Agriculture Fund si DB Precious Metals)
- cotatiile bondurilor guvernamentale americane cu scadenta la 30 de ani pot suferi o corectie negativa
- pretul actiunilor Potash Corp. poate inregistra o apreciere suplimentara (de la inceputul lunii septembrie; depreciere de 1,57%)
Am decis sa renunt la ipoteza unei aprecieri suplimentare a cotatiilor bondurilor guvernamentale americane cu scadenta la 30 de ani. La acest moment, cotatiile sunt similare celor observabile la mijlocul saptamanii trecute, atunci cand am formulat aceasta ipoteza. Mai mult, incepand cu acest moment vreau sa probez directia contrara – aceea a unei corectii negative a cotatiilor.
Publicata aseara, stenograma celei mai recente sedinte a Rezervei Federale din 21 septembrie a indicat ca banca centrala americana este chiar mai aproape decat credeam de un nou angajament de relaxare monetara cantitativa.
“(…) o relaxare suplimentara [a politicii monetare] ar putea deveni oportuna curand (…) Multi membri [ai comitetului de politica monetara al Rezervei Federale] au considerat progresul recent si cel anticipat in ceea ce priveste indeplinirea mandatului comitetului [de politica monetara al Rezervei Federale] in directia maximizarii ocuparii fortei de munca si a stabilitatii preturilor drept nesatisfacator” – a precizat stenograma, care a adaugat ca pe 21 septembrie dezbaterile s-au concentrat pe varianta majorarii cumpararilor de bonduri guvernamentale.
Cu acelasi prilej, Rezerva Federala a retrogradat din nou propriile estimari in privinta cresterii economice din 2010 si 2011 – asa cum facuse pe 22 – 23 iunie (atunci, pentru prima data dupa iesirea economiei din cea mai lunga si severa recesiune din ultimele sapte decade) chiar inaintea schimbarii de atitudine semnalizate pe 10 august.
Cele doua decizii personale de pozitionare au plecat de la o chestiune care m-a intrigat teribil aseara: daca Rezerva Federala semnalizeaza in sfarsit iminenta unui nou angajament de relaxare monetara cantitativa, de ce au crescut dobanzile in particular la capatul lung al curbei scadentelor imediat dupa publicarea stenogramei?
Exista doua explicatii care mi-au venit in minte: in primul rand, in sens generic nu cred ca mai exista cineva care sa nu fi cumparat bonduri in anticiparea unei relaxari suplimentare a politicii monetare americane.
In al doilea rand, acum ca angajarea Rezervei Federale intr-o noua campanie de relaxare cantitativa pare sa fie integrata deja in cotatiile bondurilor, publicul isi poate muta atentia asupra asteptarilor in privinta inflatiei. Daca ar fi sa modelam o curba a acestor expectatii, ea ar aparea aplatizata la zero (sau chiar sub zero) pe scadente scurte, si tot mai abrupta (in sensul cresterii) pe scadentele lungi.
Dar chiar stenograma publicata aseara a indicat faptul ca pe 21 septembrie oficialii Rezervei Federale au discutat despre oportunitatea manipularii expectatiilor publicului privind ratele viitoare ale inflatiei. Si, are sens. Asa cum Germania manifesta o frica patologica de inflatie, Statele Unite au una in privinta deflatiei. Iar daca reusesti sa determini publicul sa creada in inflatie, cheltuielile de consum – care inseamna aproape 70% din economia americana – ar putea fi stimulate cel putin pe termen scurt in detrimentul economisirii. Pe de alta parte, cu un portofoliu de active financiare de o diversitate fara precedent in istorie in valoare de peste $2 trilioane, Rezerva Federala ar trebui sa aiba grija cu ceea ce-si doreste.
In acest context, a continua sa pariez pe cresteri suplimentare ale cotatiilor bondurilor nu mai reprezinta o atractie. Dimpotriva, vreau sa probez directia contrara, si fac asta atacand capatul lung al scadentelor.
Suntem inca intr-un mediu indicativ pentru o cautare febrila a randamentelor. Dar prefer sa caut aceste randamente pe metale pretioase, pe marfuri in general, si chiar pe actiuni – acolo unde expectatii crescute in privinta inflatiei reprezinta premisa benigna pentru perspectiva unor aprecieri suplimentare ale cotatiilor.
Comentariu de Mihai Nichisoiu, analist piete internationale in cadrul societatii de brokeraj Tradeville
