Marti, 10 februarie 2015

Criza continua: rezultate bune la T3

Cate articole, ce trateaza mersul economiei, nu contin “criza”? Avem o stare de spirit care isi pune amprenta tot mai puternic in deciziile care au o componenta economica. Aversiunea la risc are o evolutie ascendenta, iar asta nu face decat sa franeze acele lucruri ce pot aduce valoare. Convingerea ca ne indreptam spre zile si mai negre ne este alimentata de articole despre posbilele falimente ale unor state europene, articole ce se inghesuie peste tot, fie ca sunt sau nu de nisa publicatiile unde sunt prezentate.

Confirmarea tehnica a iesirii din recesiune nu a reusit decat pe termen scurt sa nutreasca sentimente mai bune. De ce nu a fost suficent sa vedem ca am revenit la crestere economica, fie ea si una timida? Cand acolo unde exista o veste buna, parca apar cu o punctualitate desavarsita si acele informatii care sa stopeze entuziasmul. Un exemplu este anul acesta, cand primele semne de iesire din recesiune au fost combatute cu reluarea problemelor Greciei. Trecand peste alte asemenea situatii, ajungem la summitul care venea sa rezolve situatia greaca. Deciziile luate au fost in conformitate cu cele asteptate de cei ramasi optimisti. Am beneficiat insa de o noua surpriza: propunerea de referendum din partea premierului de la acea data, Giorgios Papandreou, care solicita opinia poporului pentru implementarea masurilor convenite de principiu si acceptarea ajutorului european. Depasim si aceasta situatie. Se renunta la referendum, Papandreou isi da demisia si se pun bazele unui nou guvern. Grecia dispare subit din subiectele crizei. Asa cum ziceam, cu o promtitutine perfecta parca, apare Italia si ale iei bonduri care escaladau graficele. O noua zona care conduce la cresterea temerilor si care vine sa dea dreptate celor convinsi de gravitatea starii in care se afla Europa.

Revenind pe plan intern, rezultatele dupa prime noua luni ale acestui an, nasc intrebari despre directia spre care se indreapta acum economiile. Antiteza creata intre profiturile record raportate de diversi emitenti reprezentativi pentru sectoarele de activitate in care activeaza, aduce din nou dubii asupra a ceea ce urmeaza. Domeniul bancar, singurul despre care se poate sustine cu usurinta ca se confrunta ca probleme, estompeaza efectul profiturilor raportate de companiile din industrie si mentine in tensiune investitorii. Primeste oare cineva o lectie de la societatile ce reusesc in aceste momente dificile sa creeze plus-valoare?

Existenta problemelor nu poate fi pusa totusi la indoiala. Grecia, Italia, mai nou Ungaria si probabil vom continua cu Spania si altele, arata o instabilitate la nivelul economiei europene. Daca vom reusi sa tratam mai pragmatic acest moment, putem sesiza si oportunitati in sensul ca acestea sunt momentele cand se produc dezechilibre la nivel de evaluare economica. Daca reusim sa identificam zonele unde se clatina echilibrul si unde atitudinea pesimista tinde spre a fi exagerata, putem depasi cu succes „noua criza”…

Comentariu de Simion Tihon, broker in cadrul societatii de brokeraj Prime Transaction

Lasati un comentariu