Actionarii producatorului de aluminiu Alro (ALR) au confirmat oficial amanarea ofertei publice secundare din cauza conditiilor de piata nefavorabile, potrivit unui comunicat transmis Bursei de la Bucuresti.
Rusii de la Vimetco, actionarul majoritar al Alro, considera ca “derularea ofertei publice secundare in acest moment nu intruneste cele mai bune interese ale Alro sau ale actionarilor sai”.
Vimetco intentiona sa vanda un pachet de 20,96% din actiunile Alro, valoarea tranzactiei fiind estimata la 130 milioane de euro. Listarea era pregatita de un consortiu format din UniCredit Bank AG si unii dintre cei mai puternici brokeri de pe piata locala, UniCredit CAIB Securities Romania, Raiffeisen Capital & Investment si ING Bank.









