Vineri, 11 aprilie 2014

Cum sa fii platit in timp ce astepti ca investitiile tale sa-si revina

Foto: Svilen Milev

Indicele american S&P 500 a pierdut 8,2% in mai, lasand investitorii in fata catorva decizii dificile. Corectia pietei a impins multe investitii solide in lista perdantilor de la inceputul anului.

In aceste conditii, ce poti face in timp ce stai in portofoliu cu o investitie pe pierdere, dar solida din punct de vedere fundamental?

Mai jos sunt cateva optiuni pe care le ai, potrivit investinganswers.com.

Cumpara

Ai putea cumpara mai multe actiuni si sa-ti reduce astfel costul mediu la care ai inregistrate titlurile in portofoliu. Acesta, bineinteles, nu este cel mai usor lucru pe care l-ai putea face. Daca piata continua sa scada – sau chiar si daca stagneaza – pe termen scurt, vei avea cu atat mai multi bani investiti intr-un active neperformant.

Vinde

Strange din dinti si vinde in pierdere. Apoi, stai pe margine si asteapta o miscare pozitiva a pietei pentru a incerca sa prinzi actiunea pe un trend de crestere. Sau ai putea investi in altceva. Dar daca acea companie are, fundamental vorbind, aceeasi situatie pe care o avea cand ai cumparat-o, de ce nu ar fi pe lista ta scurta de achizitii?

Pastreaza

Pur si simplu pastreaza actiunea in continure in portofoliu. Vei evita astfel sa cheltuiesti mai multi bani pe comisioanele de tranzactionare. Si nu vei pierde nici o apreciere a actiunii pe un eventual trend de crestere. Bineinteles, exista posibilitatea ca piata sa stagneze – deci ai putea petrece o vara lunga uitandu-te la pierderea din portofoliu.

Sau…Ai putea fi platit ca sa nu faci nimic

In fiecare zi, investitorii sunt platiti pentru a pastra actiunile in portofoliile lor. In fapt, este o strategie de investitii adevarata si incercata de investitorii pasivi si cei care cauta venituri fixe de pe urma plasamentelor pe care le fac.

Cum procedeaza acestia?

Ei vand optiuni call pe activul suport pe care il au in portofoliu. Cand cineva cumpara o optiune call, plateste o prima pentru a cumpara dreptul de a achizitiona o actiune la un pret prestabilit, numit pretul de exercitare. Investitorul respectiv cumpara dreptul, dar nu este obligat sa si vanda. In fapt, cele mai multe dintre optiuni sunt cumparate, dar nu sunt si exercitate, pana cand acestea expira.

Deci pentru a face un mic venit suplimentar de pe urma unui detineri, un investitor poate vinde o optiune call si sa colecteze astfel prima. In cea mai mare parte a timpului, optiunea call nu este exercitata si investitorul poate sa pastreze actiunile care fac obiectul contractului. Investitorii pot sa vanda apoi alte optiuni call pentru a incasa alte venituri. Daca optiunea este exercitata, atunci vanzatorul ei trebuie sa renunte la actiunile care fac obiectul ei, la pretul prestabilit.

Iata un exemplu:

Sa presupunem ca ai cumparat 100 de actiuni ale lantului de centre comerciale Kohl’s pe data de 5 ianuarie, pentru 54 dolari/actiunea. Centrul commercial parea aglomerat pe perioada sarbatorilor si credeai ca performanta sectorului de retail va fi mai buna decat asteptarile. Si pana la un anumit moment, ai fi avut dreptate. Actiunile tale au crescut pe parcursul anului – pana in luna mai. In prezent, ele valoreaza in jurul a 51 dolari pe actiune.

Cu toate acestea, ai incredere in continuare in perspectivele Kohl’s si ai vrea sa detii actiunile. Dar datele privind vanzarile de retail in mai au fost mai slabe decat asteptarile, deci ar mai putea dura ceva timp pana cand piata impinde din nou actiunile spre punctul tau de breakeven.

Intre timp, ai putea vinde o optiune call care are ca obiect actiunile Kohl’s, la un pret de exercitare de 55 dolari/actiune si ai putea incasa, in acest mod, 2 dolari pe actiune ca prima. Optiunea ar ajunge la scadenta in octombrie.

Odata cu incasarea primei de 2 dolari pe actiuni, esti acum pe breakeven la 52 dolari pe actiuni – fata de pretul original de achizitie de 54 dolari/actiune. Iar daca optiunea nu este exercitata, vei pastra actiunile si vei putea colecta chiar si mai multi bani, prin vanzarea unor alte optiuni call. Daca pretul actiunilor trece peste 55 dolari/actiune, va trebui sa renunti la actiunile tale, dar cu un profit de 5,7%.

Inainte ca optiunea call sa fie exercitata, poti sa cumperi o optiune call pentru acelasi pret de exercitare si la aceeasi scadenta pentru a anula tranzactia.

Avand in vedere deciziile dificile pe care trebuie sa le ia investitorii, este bine sa ia in calcul si o alta varianta – una care poate transforma o pierdere intr-un profit – sau o lunga asteptare neprofitabila intr-un exercitiu care poate genera venituri.

catalin.ciocan@economictimes.ro

Lasati un comentariu