Analistul societatii de brokeraj BT Securities, Dan Rusu, considera ca fie de la nivelul curent, fie de la 11.700-12.000 de puncte, principalul indice american, Dow Jones, ar trebui sa inregistreze deprecieri severe, potrivit unui raport de analiza tehnica emis azi-dimineata.
Dow Jones a incheiat saptamana trecuta cu o scadere de 0,85, coborand la 11.192 de puncte. In ultimele trei saptamani insa, pietele internationale au evoluat mult mai bine decat cea locala, Dow Jones reusind sa depaseasca in cele din urma pragul de la 11.050. Astfel, s-a activat scenariul alternativ care admitea noi maxime fata de aprilie 2010 inainte de schimbarea majora de directie.
Dan Rusu mentiona intr-un raport anerior ca triplul zig-zag (vezi graficul alaturat), mai exact valul final (Z) al acestuia, se poate extinde pana la 11.700- 12.000 de puncte.
“Nu este insa obligatoriu: necesar era sa facem noi maxime fata de (Y) si sa avem subdiviziunile necesare – si ambele conditii sunt implinite acum. Dar, asa cum se vede in numerotarea detaliata (grafic stanga), valul se poate extinde, la randul lui, si sa ajunga la 11,700-12.000 – asa ca partida nu e pierduta”, a precizat Rusu.
Analistul mai spune ca ceea ce trebuie sa retina investitorii este ca ca suntem pe ultima suta de metri, iar aceasta interpretare ca triplu zig-zag a intregii cresteri din 2009 incoace este cel din urma scenariu de ansamblu negativ posibil (care sa prevada noi minime fata de 2009). Potrivit lui Dan Rusu, daca Dow Jones coboara saptamana aceasta sub 11.050 si apoi sub 10.700 de puncte, sunt sanse foarte mari ca trendul general sa se fi schimbat in negativ.








