Luni, 08 septembrie 2014

De ce sa citesti EconomicTimes.ro

“Compania X, una dintre cele mai mari din Romania, a obtinut in primul trimestru al anului un profit net de 30 milioane de euro, in crestere cu 70% fata de castigul obtinut in perioada similara a anului precedent”.

Daca ai citit presa de business in ultimii ani chiar si cu totul intamplator ai vazut cu siguranta ca o stire dupa modelul de mai sus este considerata suficient de importanta incat sa ajunga uneori si pe prima pagina a ziarelor. Dar de ce ar fi importanta pentru tine ca cititor?

Nu ma indoiesc ca pe cei mai multi dintre romani (fie ei exclusiv din categoria “cu venituri peste medie” care intra in publicul tinta al presei de business), ii intereseaza putin spre deloc sa stie care au fost rezultatele financiare ale oricarui jucator mare din economie.

Pentru ca, sa fim seriosi,. nu cred ca nu ai mai putea dormi noaptea daca aceeasi companie ar anunta ca i s-a prabusit profitul cu 80%. Si atunci: de ce ar trebui sa te intereseze o astfel de stire?

Iar raspunsul este simplu: pentru ca ai putea face bani.  Cu doua conditii: sa detii o parte din acea companie si sa poti sa iti valorifici intr-un timp relativ scurt acel drept de proprietate.

Evident, situatia ideala este sa fii proprietarul acelei companii, dar intr-o situatie standard foarte probabil nu acesta va fi cazul. Poti in schimb sa cumperi o parte mica din acea companie, cu o investitie mult mai redusa, atata timp cat gasesti un loc, o piata, de unde sa poti cumpara usor un pachet de actiuni la compania de care esti interesat. Iar piata de care vorbim este Bursa.

Bursa iti ofera posibilitatea sa faci bani si dintr-o alta sursa decat salariul lunar, iar daca a aratat ceva criza din ultimul an si jumatate, atunci, in opinia noastra, acel ceva este ca esti singurul responsabil pentru siguranta ta financiara.

In exemplul de mai sus, daca o companie are rezultate bune, efectul (teoretic, cel putin) ar trebui sa fie o crestere a valorii companiei pe Bursa. Ceea ce inseamna implicit o crestere a valorii actiunilor detinute de tine si, evident, mai multi bani pentru tine. Sau poate daca nu ai timp sa-ti administrezi investitiile preferi sa cumperi unitati ale unui fond mutual, care la randul lui iti va oferi expunere pe instrumentele financiare de care esti interesat. Ori, dimpotriva, daca iti place riscul, poate vei fi tentat de produsele financiare derivate, cele mai riscante, dar si cele care iti pot aduce cele mai mari castiguri.

Despre toate aceste lucruri vom scrie aici, pe EconomicTimes.ro.

EconomicTimes.ro se adreseaza celor care deja au investitii pe piata de capital romaneasca, in actiuni, bonduri, fonduri mutuale, produse derivate, dar isi propune totodata si un scop foarte ambitios: sa creasca numarul persoanelor interesate sa-si asigure educatia financiara pentru a nu fi prinse pe picior gresit de urmatoarea criza.

Va vom tine la curent cu evolutia zilnica a pietei de capital din Romania, vom discuta cu cei mai importanti brokeri si analisti, va vom prezenta cele mai interesante produse financiare,  pentru ca voi, cei care ne cititi, sa fiti cat mai informati in privinta investitiilor pe care le faceti.

In concluzie, de ce sa citesti EconomicTimes.ro? Pentru ca ai putea face bani. Mie unul, cel putin, mi se pare unul dintre cele mai bune motive pentru a citi un ziar.

Comentariu de Catalin Ciocan, redactorul-sef al EconomicTimes.ro

27 Comentarii

  1. Alexandros spune:

    Felicitari, aveam nevoie de un astfel de site! Sa fie intr`un ceas bun! Godspeed!

  2. Cat spune:

    Felicitari! In doua luni deveniti moguli, va spun eu! Bafta multa! >:D<

  3. Congrats. Tre’ sa dati un pic din coate la inceput, pina se aude mai mult de el. Dupa aia, merge singur :)

  4. Diana spune:

    Felicitari, dragii mei! Va tin pumnii :)

  5. Catalin Ciocan spune:

    Multumim mult pentru incurajari. Din pacate nu putem raspunde mai mult acum pentru ca Bursa e deschisa si trebuie sa fim atenti la ce se intampla. Alex, a contat si editorialul tau.

  6. Gabriel spune:

    Mult succes!

  7. MB spune:

    Bafta multa si nervi de otel! :)

  8. simona spune:

    cu mult spor inainte!!! O sa fie un succes!!! :)

  9. Adina spune:

    Felicitari pentru curaj si succes!!!

  10. Izabela spune:

    Felicitari pentru revenirea in forta!
    O sa va urmaresc, imi place site-ul:), e unul dintre cele mai bune din piata!

  11. Kirk Douglas spune:

    Felicitari si multa bafta!

  12. gerula spune:

    Cat a costat sa faceti site-ul (partea de IT)? Sunteti geniali! mie mi-a venit ideea in urma cu 4 ani, dar nici un finantator de pe lumea asta n-ar fi sponsorizat-o. Pe ce model extern ati mers?(acu fac misto de siminel).

  13. Mircea spune:

    Bravo!!! mult success in dezvoltarea site-ului

  14. Petrisor spune:

    Fratilor, felicitari pentru demers si multi vizitatori, dar designul lasa de dorit, sorry. Mi se pare foarte inghesuit site-ul.

  15. Catalin Ciocan spune:

    Pentru ca nu mai e mult pana la finalul zilei, pot sa va mai multumesc inca o data pentru toate incurajarile. Conteaza foarte mult pentru noi mai ales ca fiind un proiect independent trebuie sa ne descurcam cu resurse limitate. @gerula: se pot face mai multe lucruri cu un site axat pe piata de capital, dar asa cum scriam mai sus, suntem limitati, cel putin deocamdata, de resursele pe care le avem.

  16. zalex spune:

    Bravo! Ma bucur ca “echipa de la burse” a reusit sa ramana unita si sa faca ceva palpabil! Mult trafic si inspiratie va doresc! :)

  17. Baftă multă, gaşcă!

  18. Catalin Ciocan spune:

    Sa fie si mersi mult, Delia!

  19. Silvia spune:

    Catas, Bursă….. bravo! Sunt convisa ca o sa iasa bine :-) Va tin pumnii si va doresc mult mult succes! Bursa

  20. Creator spune:

    Sunt un cititor impatimit al presei economice si observ ca incepeti sa urcati puternic in topul preferintelor personale.
    Ma bucura faptul ca ati inceput sa fiti rapizi cu stirile noi din piata, inaintea zf&bursa sau capital.
    Succes in continuare ! O sa fiu cu ochii pe voi !

Linkuri catre acest articol

  1. EconomicTimes.ro te invata sa faci bani pe piata de capital | W2
  2. 3 fosti jurnalisti de la Business Standard au lansat EconomicTimes.ro | re:Fresh
  3. Tweets that mention De ce sa citesti EconomicTimes.ro | economictimes.ro -- Topsy.com

Lasati un comentariu