Luni, 31 martie 2014

Derivatul pe Dow Jones, lider in premiera pe piata Sibex

La Bursa din Sibiu, sedinta de vineri 16.04 a pus punct saptamanii printr-o evolutie grupata in doua perioade distincte de evolutie. Daca in prima parte a zilei investitorii au fost prudenti, in cea de-a doua parte s-a detectat o crestere a ritmului plasamentelor, pe fondul interesului fata de derivatele pe indicele Dow Jones, respectiv pentru contractele futures EURO/RON, influentate de directia cursului oficial al monedei unice. A rezultat astfel o sedinta in care au fost incheiate peste 5.200 contracte cu o valoare de 32,8 milioane lei, urmand ca la aceste totaluri sa se adauge si contractele DEDJIA_RON realizate in intervalul 18,00-19,00, cand acest produs este inca disponibil la tranzactionare. Valoarea aferenta tranzactiilor realizate vineri la Sibex a fost astfel, pentru a treia oara in aceasta luna, superioara celei de pe piata de la Bucuresti. Tot vineri, pe piata spot administrata de bursa sibiana, au fost transferate 1.150 actiuni SBX, pretul de cotare crescand cu 5 bani pana la 1,97 lei.

Revenind la segmentul futures, in sedinta de vineri, pe langa derivatele SIF5, care au atras 1.912 contracte, s-a remarcat in special interesul pentru derivatul Dow Jones, investitorii de la Sibiu incheind pana la ora 17,40 circa 2.000 de contracte, DEDJIA_RON devenind lider in premiera intr-o sedinta de tranzactionare. La ora mentionata valoarea DEDJIA pentru iunie se situa la 11.051 puncte, in urcare cu 6  puncte. De asemenea, s-a remarcat perechea EURO/RON cu aproape 1.100 de contacte, echivaland cu 1,1 milioane euro, moneda unica continuandu-si tendinta de crestere fata de leu, in ton cu directia cursului oficial care a indicat cel mai puternic euro din ultimele trei luni.  Scadenta septembrie a fost cea mai lichida, in raport cu acesta cotatia valorand 4,158 lei, in urcare cu 0,8 bani. Pentru iunie, moneda unica a fost estimata la 4,1487 lei, in plus cu 0,87 bani. DESIF5 au avut o evolutie descendenta, soldata cu o pierdere de 2,54 bani pe scadenta iunie, pentru care a inchis la o cotatie de 1,9471 lei/titlu.

Aceasta evolutie a pus punct unei saptamani in care a iesit in evidenta in mod special tendinta de crestere a volumului de tranzactionare pe derivatele ce au ca activ suport indicele Dow Jones Industrial Average. Saptamana a fost una buna si din perspectiva evolutiei numarului de pozitii futures care a ajuns la aproape 46.000. Raportat la intervalul in discutie, participantii pe piata Sibex au incheiat circa 25.000 contracte cu o valoare de 120 milioane de lei.

Cel mai tranzactionat simbol al saptamanii a fost in continuare DESIF5 cu 15.687 contracte. Pe locul secund s-a clasat derivatul pe indicele Dow Jones cu aproximativ 6.800 contracte, dar recordul de   peste 2.500 de contracte pentru acest simbol inregistrat miercuri 14,04 si intensitatea de vineri 16,04 cand acelasi produs s-a aflat pentru prima data pe primul loc in ierarhia de lichiditate, au facut ca DEDJIA_RON sa fie adevarata vedeta a saptamanii la Sibex. Locul trei a fost revendicat de perechea EURO/RON cu 2.420 contracte, prin care vanzatorii su cumparatorii au schimbat 2,42 milioane de euro. Si pentru segmentul spot  saptamana fost una destul de  buna cu un volum de 200.300 actiuni Sibex transferate.

Articol realizat de Decebal N. Todarita, purtatorul de cuvant al Bursei din Sibiu (Sibex)

Lasati un comentariu