Luni, 31 martie 2014

Despre programul de privatizare al Statului Roman prin bursa

Oferta publica secundara de vanzare Transelectrica, impreuna cu toate formalitatile legte de incheierea acesteia, s-au finalizat. Cred ca a sosit momentul sa tragem o serie de concluzii legate de acest proiect si de cadrul mai larg al programului de privatizare prin bursa.

Oferta Transelectrica a reprezentat startul celui mai ambitios program de privatizare prin bursa derulat pana acum in Romania. Am vazut (cu invidie, recunosc) asemenea programe derulate cu succes in tarile din jur, si am vazut cum acestea pot contribui la dezvoltarea unor piete de capital functionale si al unor burse atractive in fiecare din aceste tari.

Avem acum o sansa sa vedem evolutii similare si in Romania, iar bursa sa devina un veritabil mecanism de finantare a economiei, nu doar o piata secundara pentru actiuni existente. Oferta Transelectrica a fost doar inceputul; se lucreaza deja de mai multe luni la oferta publica initiala a Tarom si la o oferta publica secundara de vanzare de actiuni Transgaz.

Mai departe, anul acesta asteptam cu mare interes doua dintre cele mai importante oferte publice initiale din istoria Romaniei – cele ale companiilor Romgaz si Hidroelectrica, cel mai mare producator de gaze, respectiv cel mai important producator de energie hidroelectrica din tara noastra (Intercapital Invest participa la derularea ambelor proiecte, in primul caz in calitate de subcontractor iar in al doilea ca membru al sindicatului de intermediere).

Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industire a anuntat deja ca va urma procedura de selectie a intermediarilor pentru IPO Nuclearelectrica, precum si pentru companii de distributie a energiei electrice. Prin toate aceste proiecte avem sansa ca Bursa de Valori Bucuresti sa treaca la un alt nivel (ajutata si de o noua conducere, care a aratat ca stie sa se mobilizeze pentru sustinerea proiectelor importante, asa cum a fost oferta Transelectrica).

Sunt convins ca succesul acestor oferte si listari generate de companiile de stat va fi urmat de listari interesante din zona privata. Antreprenorii romani, mai intelepti dupa anii lungi de criza, au inceput sa priveasca cu mai multa atentie bursa de valori – iar aceasta nu este doar o ipoteza, ci rezultatul unor discutii pe care noi le avem cu unii dintre acestia. Insa companiile private au nevoie de povesti de succes la BVB, povesti pe care le asteptam cu mare interes in lunile urmatoare.

Desigur, prin aceste oferte de vanzare Statul Roman atrage surse de finantare foarte necesare in contextul economic dificil din prezent. Insa de multe ori se pierde din vedere faptul ca programul de privatizare prin bursa nu este important doar pentru piata de capital sau pentru banii incasati de stat. Castigul statului roman nu se masoara doar in bani, iar incheierea cu succes a ofertelor avute in vedere transmite un semnal de incredere in ceea ce priveste economia Romaniei. Pentru iesirea din criza avem nevoie de investitori straini (si acum ma refer la investitiile directe in economie, nu la cele de pe bursa), iar investitorii straini au nevoie la randul lor de povesti de succes despre Romania. Un interes pentru companii strategice listate la BVB de statul roman va demonstra ca Romania este o destinatie importanta pentru investitorii de toate felurile.

De asemenea, sa nu uitam ca modul in care sunt structurate aceste oferte aduce numai avantaje, nu dezavantaje. In primul rand se vand pachete minoritare, asa ca statul nu pierde controlul asupra acestor companii strategice: asa cum stim, la bursa se tranzactioneaza numai pachetele scoase anterior la vanzare prin oferta publica, in timp ce actiunile pastrate de stat raman in proprietate statului.

Mai departe, asemenea vanzari de pachete minoritare se fac in mod public si transparent pe bursa. Orice persoana sau firma din Romania (dar si investitorii straini) pot participa in aceste oferte publice si pot cumpara actiuni la unele dintre cele mai importante companii romanesti, mizand pe dezvoltarea si castigurile lor. Eu prefer oricand asemenea metode de privatizare in defavoarea celor negociate direct, netransparent.

In fine, actionarii noi pun presiune pentru eficientizarea firmelor de stat, cerand transparenta suplimentara si rezultate mai bune – din nou un lucru binevenit in contextul competitiei tot mai acerbe cu giganti internationali, cea mai mare parte din acestia listati deja la bursa.

In concluzie ma bucur ca in sfarsit, de anul acesta, vedem pasi concreti in ceea ce priveste ofertele si listarile la bursa ale Statului Roman. Speram sa vedem pasi din ce in ce mai importanti in lunile si anii urmatori.

Comentariu de Razvan Pasol, presedintele societatii de brokeraj Intercapital Invest

Lasati un comentariu