Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a sanctionat-o cu avertisment de Anca Dumitru, directorul general al Bursei de Valori Bucuresti, pentru ca nu a raspuns solicitarilor Comisiei cu privire la analizarea unor tranzactii cu actiuni Spit Bucovina (SPTU) din 2007.
Anca Dumitru a contestat decizia de sanctionare luata in luna mai a acestui an, insa Comisia a respins contestatia.
Decizia de sanctionare a fost adoptata “avand in vedere ca operatorul de piata Bursa de Valori București nu a rsspuns solicitarilor formulate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare cu privire la analizarea si furnizarea de informatii referitoare la activitatea de tranzactionare a emitentului SPIT Bucovina, in cursul anului 2007, in raport de regulile pietei pe care, in calitate de administrator, este in drept sa le supravegheze”.
CNVM a solicitat BVB la inceputul acestui an un punct de vedere cu privire la tranzactiile cu actiuni Spit Bucovina, efectuate in perioada 21 iunie – 13 august 2007. Potrivit BVB, pana la finele lunii februarie la secretariatul BVB nu a fost inregistrata nicio sesizare cu privire la posibilele fapte ilicite prevazute in reglementarile bursiere in vigoare in perioada realizarii respectivelor tranzactii. Totodata, BVB mentioneaza ca in luna iunie 2007, actiunile Spit Bucovina au fost tranzactionate fara a li se aplica o limita de variatie a pretului.
Spit Bucovina este una dintre companiile la care investitorii de pe piata de capital au cerut de mai multe ori derularea unei oferte publice de preluare.
In prezent, din actionariatul Spit Bucovina fac parte omul de afaceri Catalin Chelu, care detine 22,24% din capital, Ionel Maricel Stan, cu 20,33% din capital si SIF Moldova, care detine 19,54%.







