Duminica, 23 februarie 2014

Discursurile lui Bernanke, Draghi si Merkel au ridicat bursele internationale

Sursa: BT AM

Bursele internationale au crescut luni dupa un discurs al presedintelui Federal Reserve, Ben Bernanke, in care a declarat ca desi se vad imbunatatiri in piata muncii crede ca este nevoie ca economia sa continue sa fie stimulata (Reuters). Perspectivele (destul de reduse din punctul nostru de vedere pe termen scurt) unei noi expansiuni a masei monetare in SUA au adus o aprecierea a monedei euro cu 0.4% fata de dolarul american, si un avans al aurului cu 1.4%. Mario Draghi, presedintele Bancii Centrale Europene, a declarat ca economia zonei euro pare ca s-a stabilizat la un nivel scazut si ca operatiunile repo pe termen lung (LTRO) au dus lichiditatile mult necesare mai aproape de companiile mici si mijlocii (BCE, Bloomberg). O stire care a ajutat pretul obligatiunilor din periferia zonei euro (Spania in special) a fost declaratia Angelei Merkel unde sugera ca Germania ar putea sustine functionarea in paralel a celor doua programe menite sa asigure stabilitatea zonei euro; EFSF (provizoriu) si ESM (permanent). Merkel a sugerat ca ar putea accelta functionarea in paralel a EFSF si ESM timp de un an (pana in vara anului 2013), sugerand astfel ridicarea capacitatii totale a fondurilor la €700 miliarde, din care €500 miliarde sa fie disponibile in vara, iar restul sa fie compus din imprumuturile deja distribuite spre Grecia, Irlanda si Portugalia (Reuters). Indicele FTSEurofirst 300 a castigat 0.9%, in timp ce indicele S&P 500 (+1.4%) a atins cel mai inalt nivel din mai 2008.

Indicele ATX (+0.8%) s-a apreciat dupa ce investitorii au cumparat companiile legate de pretul materiilor prime in contextul discursului lui Bernanke, aducand castiguri pentru OMV (+2%) si Voestalpine (+1.9%). Avansul a fost limitat de vanzarile pe Erste (-0.7%).

Avansul continua in Europa

Bursele europene au deschis in crestere si continua avansul inceput luni. Sectorul financiar ar putea fi in centrul atentiei dupa ce ministrul de finante al Germaniei, Wolfgang Schaeuble, a declarat ca nu se asteapta ca taxa pe tranzactiile financiare sa fie implementata in zona euro (Reuters). Deutsche Bank a revenit pe primul loc in Europa dupa active (Bloomberg)

Macroeconomie: EU: Increderea consumatorilor in Germania in aprilie ar trebui sa ramana constanta. Turcia (5.75%) si Ungaria (7%) vor pastra dobanda de politica monetara neschimbata marti. SUA: Increderea consumatorilor in martie ar putea sa scada foarte usor, in timp ce activitatea in industrie in zona Richmond ar putea incetini foarte putin in martie. Preturile locuintelor ar putea sa scada cu 0.3% in ianuarie.

Eveniment: Marti vom avea discursuri din partea lui Ben Bernanke (Fed), a lui Makuch (BCE), a lui King, Fisher si Broadbent (BoE), a lui Rehn, Barroso si Van Rompuy (UE). Italia va vinde obligatiuni cu scadenta in 2014, 2019 si 2021 in valoare de €3.5 miliarde. Spania va vinde certificate de trezorerie in valoare de €4 miliarde.

Piata locala

SIF-urile incep saptamana cu un avans puternic; azi e ultima zi din oferta Transelectrica

SIF-urile au crescut luni in medie cu 2.9%, cea mai mare crestere fiind pe SIF Transilvania (SIF3, RON 0.709, +4.3%). Cresterea vine pe fondul evolutiei pozitive din Europa (+0.9%) si din SUA (+1.4%) si a apropierii AGA pentru aprobarea dividendelor pe 2011 (in cazul SIF Moldova AGEA va discuta si o majorare de capital in numerar). Cea mai mare contributie la cresterea indicelui BET-XT de ieri (+1.6%) a avut-o OMV Petrom (SNP, RON 0.393, +3.4%) dupa ce a anuntat propunerea de dividend (RON 0.031, randamentul dividendului de 7.9%).

In oferta Transeletrica s-au subscris pana acum 55.2% din actiuni, procentajul pe cele doua transe (mare respectiv mica) fiind de 54.7% si 60.2%.

Deficit bugetar de RON 2.7 miliarde la februarie, mai mare cu 15% fata de februarie 2011

Deficitul bugetar de la sfarsitul lunii februarie era de 0.44% din PIB estimat pe 2012 (RON 609.6 miliarde), fata de 0.4% cat se inregistra in februarie 2011. La sfarsitul lunii ianuarie 2012 bugetul avea un excedent de RON 1 miliard (adica un deficit de RON 3.7 miliarde in luna februarie). Pentru anul 2012 anticipam un deficit de 3.5% pe metodologia ESA95, si de 2.4% pe metodologia cash; tinta guvernului este de 3%, respectiv 1.9%.

Veniturile bugetare au crescut in primele 2 luni cu RON 1.8 miliarde (+6.6% fata de februarie 2011) la RON 29.3 miliarde in primul rand datorita cresterii TVA (+9.4%) si a accizelor (+9.9%).

Cheltuielile bugetare au crescut in primele 2 luni cu RON 2.2 miliarde (+7.3% fata de februarie 2011) la RON 32 miliarde.Cresterile mari de cheltuieli au fost  la bunuri si servicii (+10.2%), dobanzi (+24.8%) si cheltuieli de capital (+82.1%).

Sursa: Ministerul Finantelor Publice

Creditarea continua sa se contracte pentru a treia luna in februarie

Soldul total al creditului privat a scazut pentru a treia luna consecutiva in februarie si acum se ridica la 222.3 miliarde lei (-0.1%). Influenta principala a venit din partea companiilor (-0.3%) si a creditelor in lei (-0.4%). Creditarea in valuta a ramas aproape neschimbata (-0.1%) pe un curs euro-leu stabil. Trebuie notat faptul ca s-a inregistrat o incetinire a creditarii de la inceputul anului, fapt ilustrat de media mobila la trei luni (+0.2%), care inregistreaza cel mai slab nivel de crestere din T2 2011, si in special la persoanele fizice, unde se inregistraza o contractie (-0.1%).

Avansul anual al creditarii continua sa vina pe baza imprumuturilor contractate de catre companii (+10.3%), insa avand in vedere ca un raport important al creditelor contractate de acestea sunt in valuta reevaluarea soldului influenteaza nivelul avansului; moneda euro s-a apreciat cu 3.2% fata de leu din februarie 2011. Avansul anual al imprumuturilor catre persoanele fizice (+4.6%) continua sa accelereze, insa ne asteptam sa ramana al un nivel scazut datorita erodarii veniturilor pe timpul recesiunii si a trendului de consolidare si posibila reducere a dataoriilor in actualul context economic. Un factor care ar putea influenta creditarea catre sectorul privat este cresterea reala anuala a salariilor pe care am vazut-o in ultimele doua trimestre ale anului trecut si care ne asteptam sa continue in primul trimestru din 2012. Mai mult, o crestere a veniturilor de catre Guvern a angajatilor la stat ar putea influenta pozitiva creditarea catre persoanele fizice. Totusi, nu anticipam un avans notabil al creditarii spre acest sector in prima jumatate a anului.

Scaderea constului de finantare interbancar (ROBOR, Fig.4) la noi minime istorice de la inceputul anului si reducerea dobanzii de politica monetara pe care a operat-o Banca Nationala a Romaniei (0.75% din noiembrie) si cele alte doua relaxari pe care le anticipam (0.25% in martie si inca 0.25% pana in la sfarsitul T2, probabil in luna mai, detalii) ar putea sa influenteze pozitiv creditarea in martie si in al doilea trimestru al anului.

Depozitele cresc pentru a patra luna consecutiva in februarie, la 188.6 miliarde (+0.3%), si au accelerat cu 9.4% fata de anul trecut. Raportul credite-depozite a scazut pentru a treia luna, la 117.9.3%, ilustrand cresterea depozitelor din ultimele luni.

Sursa: Analiza BT Asset Management

Randamentul la 6 luni pe titlurile de stat continua sa scada

Ministerul Finantelor a imprumutat ieri RON 300 milioane pe 6 luni la un randament de 5.06%, fata de 5.22% cat a obtinut la un imprumut similar in urma cu o luna. Totusi, randamentul este mai mare decat se tranzactioneaza pe piata secundara, la 4.9%.

Sursa: Banca Nationala a Romaniei

Comentariu realizat de analistii societatii de administrare a investitiilor BT Asset Management

Lasati un comentariu