Templeton a cerut reducerea valorii nominale a actiunilor Bursei, iar un grup de brokeri locali ia in calcul introducerea unei cereri similare
Administratorul Fondului Proprietatea, grupul Franklin Templeton vrea ca Bursa de la Bucuresti sa distribuie actionarilor dividende de 43,75 milioane de lei, de opt ori mai mare decat cele anuntate initial, prin injumatatirea capitalului social, potrivit unor surse din piata de capital.
Templeton a cerut reducerea valorii nominale a actiunilor de la 10 lei la 5 lei, suma rezultata urmand sa fie platita sub forma unui dividend special de 5 lei/actiune. Initial, conducerea BVB propusese actionarilor un dividend brut de 0,7015 lei/actiune, reprezentand practic tot profitul pe anul trecut.
Daca cererea grupului Templeton va intra pe ordinea de zi a AGA si va fi aprobata de actionari, atunci dividendul rezultat, cu o valoare de 5,7015 lei/actiune, ar oferi un randament de aproape 13%, mai bun, de exemplu, decat cel oferit de SIF-uri. De altfel, SIF-urile au fost primele societati care au introdus pe ordinea de zi solicitari de majorare a dividendelor venite din partea unor actionari.
Consiliul de conducere al Bursei urmeaza sa se intruneasca pentru a verifica daca cererile actionarilor indeplinesc conditiile cerute de legislatia romana pentru a putea fi introduse pe ordinea de zi. Potrivit Mediafax, cei trei actionari care au cerut suplimentarea dividendelor detin circa 10% din actiunile BVB, un procent care le-ar permite introducerea unor puncte noi pe agenda AGA.
Solicitatea aceasta ar putea sa nu fie singulara, in conditiile in care, potrivit unor surse din piata de capital, un grup de brokeri stransi in jurul lui Dan Paul, presedintele Asociatiei Brokerilor, analizeaza posibilitatea introducerii unei cereri similare, dar si a unei propuneri privind alegerea administratorilor pe baza votului cumulativ.
Dan Paul nu a dorit sa comenteze pe marginea acestor informatii, dar a tinut sa sublinieze ca Bursa putea sa precizeze concret cine face parte din grupul actionarilor care au introdus deja o astfel de cerere, atata timp cat doreste imbunatatirea guvernantei corporative pe propria piata.
Nici oficialii Franklin Templeton nu au dorit sa confirme informatiile aparute privind cererea lor, mentionand ca nu pot comenta “speculatii de piata”.
Desemnarea managerului FP este contestata
Pe ordinea de zi a AGA de la sfarsitul lunii aprilie se va afla si alegerea unui nou membru in consiliul de administratie al Bursei, dupa demisia lui Daniel Tepes.
Propunerea Consiliului Bursei pentru noul membru a fost Greg Konieczny, managerul de fond al Fondului Proprietatea si vicepresedinte executiv la Franklin Templeton Investments.
Aceasta propunere este contestata insa de unii actionari, care considera ca numirea lui Konieczny ar incalca prevederile legale.
“Exista o propunere pentru un reprezentant al unui administrator, iar in legea 31/1990 (legea societatilor comerciale – n.red) se prevede expres faptul ca reprezentantul administratorului persoana juridica are aceleasi drepturi si obligatii ca administratorul persoana juridica. Nu inteleg de ce BVB l-a propus si de ce CNVM nu reactioneaza. Vorbim de guvernanta corporativa, dar unii doresc sa se aplice aceste reguli la altii, nu la ei”, a declarat Dan Paul.
Reglementarile de pe piata de capital interzic administratorilor societatilor listate sa fie si membri in consiliul de administratie al Bursei.
Un grup format din sase societati de brokeraj cerusera Bursei anul trecut sa aplice metoda votului cumulativ la alegerea candidatilor propusi de BVB pentru consiliul de administratie al Depozitarului Central. Alaturi de Finaco Securities, societatea de brokeraj a lui Dan Paul, din acel grup mai faceau parte Eldainvest, Interfinbrok, Confident Invest, Active International si Equity Invest. Propunerea acestora a fost respinsa la momentul respectiv. Tot in AGA din septembrie anul trecut trebuia sa se discute si reducerea valorii nominale a actiunilor de la 10 lei la 1 leu, concomitent cu majorarea corespunzatoare a numarului de actiuni, dar aceasta propunere nu a mai ajuns sa fie votata intrucat nu a atras cvorumul necesar.
Propunerea respectiva insemna insa doar splitarea actiunilor, pe cand in acest caz este vorba de reducerea capitalului pentru a distribui bani actionarilor, un subiect mult mai interesant, dupa cum au recunoscut si unii dintre brokerii de pe piata de capital. Solicitarea grupului de actionari este de asteptat totusi sa provoace si o dezbatere puternica, in conditiile in care Bursa ar prefera probabil sa pastreze banii pentru investitiile pe care vrea sa le deruleze. Pe de alta parte, actionarii care cer suplimentarea dividendelor au de partea lor argumentul ca BVB dispune de lichiditati impresionante, in jurul a 15 milioane de euro, care stau in banci fara a fi folosite pentru proiecte de dezvoltare.
Unii dintre actionarii Bursei cerusera si la finele anului trecut reducerea capitalului social si distribuirea banilor catre actionari, intre acestia fiind Dan Paul, dar si Daniel Tepes, potrivit speculatiilor aparute la acel moment.
Acest articol a fost publicat in cotidianul Fin.ro










