Miercuri, 01 ianuarie 2014

Efectul lunii ianuarie. Studiu pe indicii BET si SP500

Luna ianuarie a anului curent s-a incheiat cu aprecieri consistente pe indicii bursieri locali, dar si pe cei externi. Indicele BET s-a apreciat cu 12,70%, in timp ce indicele SP 500 a avansat cu 4,36%. Daca indicii bursieri incheie luna ianuarie pe plus se spune ca exista sanse mari sa aiba o evolutie pozitiva pe tot anul. Din aceasta perspectiva, in continuare sunt calculate evolutiile indicelui BET in luna ianuarie si pe tot anul, de la infiintare pana in prezent. Intrucat indicele BET are un istoric mic, pentru o mai mare relevanta, este prezentat si un studiu pe indicele SP500.

Sursa: Puls Capital

In cazul indicelui BET, in 14 ani, reiese in medie o apreciere de 6,95% in luna ianuarie si una de 31,65% pe tot anul. In cazul indicelui SP500, luand in calcul toti anii de la infiintare, reiese in medie o scadere de 6,34% in luna ianuarie, fata de o crestere de 7,54% pe tot anul. Datorita faptului ca media poate fi influentata semnificativ de anumite perioade, este mai indicata o cercetare pe ultimii 10, 20, 30, 40 si 50 ani. Din cele 5 cazuri, in 4 au fost inregistrate medii pozitive in ianuarie si pe tot anul. Dupa cum se observa, media in ansamblu pe luna ianuarie a fost influentata semnificativ de evolutia din primii ani ai indicelui.

Pe langa o analiza a performantelor, este potrivita una din punct al numarului de ani in care a fost intalnita o evolutie pozitiva atat in ianuarie, cat si pe tot anul. In tabelul urmator sunt prezentate sase scenarii de evolutie in ianuarie, in raport cu evolutia pentru tot anul.

Sursa: Puls Capital

O dinamica pozitiva in ianuarie si pe tot anul a fost consemnata in proportie de 71% din cei 14 ani analizati pe indicele BET si in proportie de 60% din cei 55 ani analizati pe indicele SP500. Aprecierea pe tot anul in general este mai mare decat cea din luna ianuarie a anului respectiv. O evolutie contrara pe tot anul fata de cea inregistrata in ianuarie, fie ca debutul este pozitiv sau negativ, se remarca la 14% din observatii pe indicele BET si la 22% din observatii pe indicele Sp500. Dupa cele studiate anterior, intr-adevar exista premise favorabile pentru o evolutie pozitiva a indicelui BET pe tot anul 2012, tinand cont ca marja de eroare este destul de mare.

Comentariu de Daniela Ropota, analist in cadrul societatii de brokeraj Intercapital Invest

Lasati un comentariu