- economictimes.ro - http://economictimes.ro -

Erste aproape si-a atins tinta la BCR. O confirma SIF-urile: cel putin doua s-au “cam” inteles, suficient pentru austrieci cat sa atinga pragul de decizie totala in banca

Posted By Catalin Ciocan On 25 august 2011 @ 15:47 In Interviuri | 1 Comment

[1]

Foto: SIF Transilvania

“Noua ne mai trebuie maxim o saptamana pentru a clarifica unele lucruri. Eu o sa vin in AGA cu niste lucruri foarte concrete, pentru a permite actionarilor sa decida pe o varianta dintre cele prezentate”, a declarat Mihai Fercala, presedintele SIF Transilvania, care astfel se alatura sefului SIF Banat Crisana, Ioan Cuzman, ce vorbea de faptul ca pana la o intelegere cu Erste mai sunt de parcurs “zece metri”. Astfel s-ar putea explica de ce sefii Erste afiseaza o atitudine relaxata in ceea ce priveste evitarea listarii BCR la bursa din Bucuresti , obligatie pe care austriecii si-au asumat-o in contractul de privatizare al bancii semnat in 2005, dar prelungita pana in acest an dupa incheierea unui acord cu SIF-urile in 2009.

Erste are nevoie de o intelegere doar cu unul dintre SIF-uri pentru a evita listarea BCR. Daca ajung la o detinere de minim 75% din BCR, austriecii pot lua decizii strategice fara aprobarea altor actionari, precum SIF-urile: pot modifica actul constitutiv la bancii, pot decide majorarea capitalului social, fuziunea sau divizarea BCR sau pot anula prevederea prin care cel putin 40% din profitul net al bancii trebuie alocat actionarilor prin dividende. Daca au o intelegere cu doua SIF-uri, atunci austriecii vor avea putere de decizie completa in cadrul BCR, deoarece vor “scapa” si de obligatia de a acorda doua locuri in board-ul bancii reprezentantilor SIF-urilor.  SIF-urile au posibilitatea sa nominalizeze doi candidati in Consiliul de Supraveghere al BCR, cu conditia sa  detina impreuna 20% din capitalul social al bancii.

Seful Erste, Andreas Treichl a spus raspicat in urma cu o luna ca se opune din toate puterile unei listari a BCR pe bursa. Austriecii sunt pregatiti sa obtina actiunile detinute de SIF la BCR pe alte cai: prin cumpararea lor, prin conversia unor actiuni BCR in actiuni Erste sau printr-o solutie combinata. In acest caz, esential devine pretul pe care il vor agrea Erste cu SIF-urile, sau altfel spus, evaluarea la care vor cadea de acord asupra BCR.  Cea mai proaspata evaluare a BCR reiese dintr-un raport al SIF Moldova, care evalueaza BCR la 2,67 mld. Euro, ceea ce ar insemna ca pachetul SIF-urilor valoreaza peste 800 mil. Euro.

SIF1 si SIF3 sunt si singurele societati de investitii financiare care nu au convocat AGA la solicitarea unui grup de actionari pentru a discuta despre listarea BCR, cu mentiunea ca in cazul SIF Transilvania, consiliul de administratie a anuntat ca va convoca o AGA care sa decida asupra celei mai eficiente modalitati de valorificare a actiunilor de la BCR.

Seful SIF 3, Mihai Fercala nu a dorit insa sa ofere detalii despre variantele in lucru, mentionand ca “au mai multe idei si potentialii cumparatori au mai multe variante”.  Fercala nu a dorit sa spuna nici daca discuta si cu alti investitori in afara de Erste pe marginea pachetului de la BCR.

“Suntem pe finalizare. La inceputul lunii septembrie, pana in prima jumatate, vom face si un raport curent la Bursa”, a spus seful SIF Transilvania.

La fel ca si presedintele SIF1, Fercala considera totusi ca listarea BCR este o varianta mai proasta decat celelalte negociate in prezent.

“Categoric, eu vad listarea ca ultima optiune”, a spus Fercala, adaugand ca el are o perspectiva negativa asupra evolutiei nu doar a bursei locale, ci si a celorlalte piete din Europa.

Declaratiile clare ale sefilor de la SIF1 si SIF3 impotriva listarii BCR sunt un nou indiciu al apropierii acestora de Erste, grupul austriac avand la randul lui o pozitie categorica pe acest subiect. CEO-ul Erste, Andreas Treichl, a declarat la finele lunii trecute ca listarea BCR este o “prostie” si va face tot posibilul sa o evite.

Daca doua dintre SIF-uri sunt déjà aproape de o intelegere cu austriecii, celelalte sunt intr-o pozitie delicata in conditiile in care Erste nu are nevoie de mai mult pentru a detine controlul complet in cadrul BCR.

Erste controleaza in prezent 69,4% din actiunile BCR, iar in conditiile in care ar cumpara detinerea unui singur SIF, ar atinge peste 75% din capitalul social, ceea ce i-ar permite sa faca orice modificare a actului constitutive, putand lua totodata hotarari de genul majorarii capitalul social, care in aceste momente nu le poate lua decat daca SIF-urile sunt de acord.

In acelasi timp,  SIF-urile au posibilitatea sa nominalizeze doi candidati in Consiliul de Supraveghere al BCR, dar asta cu conditia sa  detina impreuna 20% din capitalul social al BCR. Daca doua SIF-uri si-ar vinde detinerile de la BCR, participatia cumulata a acestora ar scadea de la 30,12% la 18,12%, iar Erste ar “scapa” si de aceasta obligatie.

Situatia ar putea fi chiar mai complicata pentru SIF-uri, in conditiile in care, dupa cum sustine presedintele SIF Moldova, Costel Ceocea, grupul austriac nici nu ar mai fi obligat acum sa listeze BCR.

“Listarea BCR nu se poate face decat prin presiunea celor cinci SIF-uri, deoarece AVAS a dat grupului austriac certificatul de indeplinire a conditiilor post-privatizare”, a declarat Ceocea.

Cu alte cuvinte, SIF-urile au acum doar atu-ul pozitiei de 30% in actionariatul BCR, care le permite sa blocheze deciziile importante ale bancii, daca austriecii nu vor face listarea. Insa daca un SIF vinde pachetul sau de actiuni si renunta la cererea de listarea, initierea listarii poate fi pusa sub semnul incertitudinii, chiar daca toate celelalte patru SIF-uri vor dori listarea.

Reprezentantii AVAS nu au raspuns pana la publicarea acestui articol pe marginea intrebarilor pe aceasta tema.

“Nici un SIF nu isi va permite sa adopte o solutie radical diferita de a celorlalti”

Presedintele SIF Transilvania, Mihai Fercala, are o pozitie usor nuantata spunand ca, in urma consultarii unor avocati, Erste “nu se poate eluda atat de usor de aceasta obligatie”.

“Iar daca doua SIF-uri vor gasi o solutie atat de desteapta, iar una dintre ele sa zicem ca e SIF Transilvania, nu o va putea face fara aprobarea AGA. In conditiile in care SIF-urile au cam aceiasi actionari, nu vad de ce actionarii unei alte societati nu ar insista ca si acea societate sa mearga pe aceeasi varianta”, a precizat acesta.

Fercala mai spune ca Erste a discutat in repetate randuri cu SIF-urile si toate au pe masa in aceste momente aceleasi posibilitati.

“Toate SIF-urile dispun de aceleasi informatii, au aceleasi posibilitati, acum depinde de fiecare cum negociaza. Nici un SIF nu poate spune ca e dezavantajat in studiul variantelor pe care le are la dispozitie.”, spune Fercala.

Totusi, de cand presedintele SIF Banat-Crisana, Ioan Cuzman, a iesit public cu declaratii despre negocierile cu Erste, oficialii SIF Moldova au parut sa fie la 180 de grade fata de pozitia SIF1, spunand ca negocierile sunt departe de a fi clarificate.

“Cand se va concretiza o parere mai larga, si SIF Moldova va da inapoi. Nici un SIF insa nu isi va permite sa adopte solutii radical diferite de ceilalti care ar putea avea un efect foarte diferit asupra portofoliului”, considera Mihai Fercala.

Presedintele SIF Transilvania spune ca in cazul societatii pe care o conduce nu se va lua nici o decizie concreta fara aprobarea AGA.

“Listarea ar fi cea mai simpla solutie, deoarece nu presupune pentru noi sa ne asumam nici un risc investitional. Orice alta variante, vanzare, schimb de actiuni, lansarea unor produse derivate, presupun un risc investitional si nici eu si nici consiliul pe care-l conduc nu este dispus sa-si asume asta. Consiliul de administratie va prezenta actionarilor ce variante sunt si acestia vor decide”, a precizat Mihai Fercala.

Erste se angajase prin contractul de privatizare sa listeze BCR in cel mult trei ani de la preluare, adica pana in octombrie 2009, dar ulterior a reusit sa semneze un acord de amanare cu SIF-urile prin care listarea a fost amanata cel mult doi ani. Termenul de amanare a listarii expira la finele lunii octombrie 2011.

Acest articol a fost publicat pe site-ul antena3.ro


Article printed from economictimes.ro: http://economictimes.ro

URL to article: http://economictimes.ro/erste-aproape-si-a-atins-tinta-la-bcr-o-confirma-sif-urile-cel-putin-doua-s-au-cam-inteles-suficient-pentru-austrieci-cat-sa-atinga-pragul-de-decizie-totala-in-banca/

URLs in this post:

[1] Image: http://economictimes.ro/de-ce-nu-au-cumparat-majoritatea-sif-urilor-actiuni-la-fondul-proprietatea/fercala1/

Copyright © 2010 economictimes.ro. All rights reserved.