Duminica, 23 februarie 2014

Europa sub asediu

La sfarsitul saptamanii trecute, cand Grecia se confrunta cu cea mai severa criza politica din istoria sa moderna, intalnirea liderilor statelor membre G20 de la Cannes a ramas doar o nota de subsol. A devenit atunci evident ca reactia autoritatilor europene a facut tranzitia de la actiuni tardive la resemnare. Intr-un semnal indicativ pentru faptul ca spatiul de manevra al autoritatilor se apropia de zero, presedintele francez Nicolas Sarkozy a tinut sa precizeze ca acordul pan-european din 27 octombrie este singura si ultima oferta adresata Greciei.

Ieri insa un oficial european a carui identitate nu a fost dezvaluita a relatat pentru Reuters ca Franta si Germania au avut pe parcursul ultimelor luni consultari intense la toate nivelurile in directia unei modificari substantiale a configuratiei curente a Uniunii Europene care ar implica inclusiv o restrangere a zonei euro.

Tot ieri, dobanda bondurilor guvernamentale italiene cu scadenta la 10 ani a afisat un nou maxim record la 7,49% (iar sedinta europeana a pornit de la 6,73%). Am vazut de asemenea prima inversare a curbei dobanzilor suverane din ultima decada cel putin, cu dobanda la 2 ani depasind dobanda la 10 ani.

Marti seara premierul Berlusconi a promis ca va demisiona doar dupa ce un nou pachet de masuri de austeritate va trece favorabil prin parlament. In acelasi timp premierul a exclus ideea unui guvern de uniune nationala, ceea ce deschide perspectiva unor alegeri anticipate in februarie. Dar o serie de membri ai formatiunii politice conduse de Berlusconi se opun alegerilor anticipate, si oricum pana in februarie mai sunt trei luni. Am aflat de asemenea ca la Atena varianta unui guvern de uniune nationala condus de Lucas Papademos, fost vice-presedinte al Bancii Centrale Europene, a cazut.

Italia a fost veriga slaba a zonei euro inca de cand fisurile acordului pan-european din 21 iulie au inceput sa devina vizibile. Dar criza se muta rapid catre centrul zonei euro, notati ca ecartul dintre dobanzile suverane franceze si cele germane la scadenta de 10 ani este acum de aproape 160 puncte procentuale de baza (fata de 30 – 40 puncte procentuale de baza pe parcursul anului trecut).

Franta a anuntat la inceputul acestei saptamani o noua runda de masuri de austeritate. Parisul confirma astfel reactia pavloviana a autoritatilor europene, care raspund cu o noua restrictionare fiscala la fiecare trepidatie a pietelor financiare. Dar o asemenea abordare risca sa amplifice, si nu sa intrerupa, ciclul reflexiv negativ care se antreneaza deja intre austeritate si crestere economica (sau mai corect absenta acesteia). Cifrele estimarilor PMI pentru octombrie sunt deja indicative pentru perspectiva unei noi recesiuni in cele mai importante economii ale zonei euro. O noua recesiune inseamna riscul ca tintele fiscale propuse la Paris, Roma sau Atena sa nu se realizeze, si mai inseamna totodata riscul unor noi crize politice in interiorul blocului.

Mai mult, notati ca Standard & Poor’s a avertizat recent ca ar putea retrograda ratingul suveran al Frantei nu doar in cazul in care Parisul ar asuma garantii financiare suplimentare (via EFSF / garantii si/sau recapitalizari ale sistemului bancar) ci si in eventualitatea unei noi recesiuni. In cazul in care Franta pierde ratingul AAA, EFSF ar putea fi retrogradat la randul sau. Iar daca EFSF pierde ratingul AAA, tentatia investitorilor de a lichida bonduri suverane franceze si actiuni ale bancilor care au in portofolii aceste bonduri va fi cu atat mai mare, ceea ce va intensifica presiunile asupra Parisului de a garanta / recapitaliza propriul sistem bancar. Iata un alt ciclu reflexiv negativ care ameninta zona euro.

Intorcandu-ne la Italia, observati ca CDS-urile nu accelereaza in aceeasi masura in care cotatiile bondurilor suverane pierd teren. O buna explicatie consta in faptul ca autoritatile europene incearca sa convinga bancile sa participe voluntar la restructurarea datoriei publice a Greciei, si investitorii vad imediat precedentul.

Daca la un moment dat investitorii vor accepta tot in mod „voluntar” pierderi aferente detinerilor de bonduri italiene, atunci rolul de protectie asociat CDS-urilor suverane este compromis in mod sever.

Dar daca un investitor nu se mai poate proteja via CDS-uri, care mai e motivatia acestuia de a cumpara bonduri guvernamentale? Mai mult, bancile sunt oricum tentate sa vanda detineri de bonduri guvernamentale periferice pentru a evita operatiuni de recapitalizare. Cand toata lumea vinde, costurile de finantare suverane explodeaza generand crize politice, ratarea tintelor fiscale, recesiune, si toate acestea amplifica si mai mult vanzarile de bonduri guvernamentale. Inca un ciclu reflexiv negativ care se antreneaza deja cel putin in cazul Greciei si al Italiei.

Prea multe cicluri reflexive negative pentru cat de ingust a devenit spatiul de manevra al autoritatilor europene.

Comentariu de Mihai Nichisoiu, analist piete internationale in cadrul societatii de brokeraj Tradeville

Lasati un comentariu