Duminica, 23 februarie 2014

Fed devine mai increzatoare in economie, Bernanke pastreaza optiunile deschise

O noua injectie de lichiditate ar fi posibila doar daca starea economiei s-ar degrada semnificativ

In perioada urmatoare, politica monetara a Fed, cea mai importanta pentru echilibrul global, va  ramane in modul standby conform declaratiei care a insotit decizia de ieri. Dobanda ramane la 0 – 0,25% si ar urma sa fie mentinuta la niveluri deosebit de scazute pana in 2014. Prognoza privind inflatia a fost majorata – estimarea este pentru 1.8 – 2% in 2012 iar economia ar urma in acest an sa creasca cu 2.4 – 2.9%. Pietele sunt insa foarte sensibile la anticipari, si aici previziunile privind momentul de intarire a politicii monetare (care ar avea ca intentie evitarea inflatiei scapate de sub control, si ar fi benefica dolarului american) au fost aduse mai aproape de prezent. Daca in ianuarie doar 5 membri ai comitetului se asteptau sa inceapa ridicarea dobanzilor in 2014, acestora li s-au alaturat inca doi, iar dobanda estimata la finalul anilor 2012 si 2013 a crescut pentru unii participanti. Diferenta este moderata, dar notabila, si ar fi avut probabil un efect mai puternic daca presedintele Bernanke nu ar fi reluat mesajul: injectiile de bani in sistem vor fi efectuate doar in situatia unei degradari semnificative; indirect, pietelor li s-a reamintit ca optiunea este inca deschisa, desi nu imediata si disponibila conditionat. In eventualitatea unor raportari macroeconomice mai optimiste in aceasta dupa-amiaza, din piata muncii si sectorul imobiliar, dolarul american ar putea primi sprijinul cumparatorilor. Iar pietele de actiuni ar avea in fata un traseu mai putin lin dupa depasirea efectului favorabil al profiturilor companiilor americane.

Sursa: Federal Reserve

Europa incepe sa fie preocupata de crestere, nu doar de taierile de cheltuieli

Cancelarul german a preluat ideea lui Mario Draghi: este nevoie de politici pentru stimularea cresterii economice, nu doar taieri de cheltuieli si majorari de taxe care ajung sa micsoreze tocmai economia de pe urma careia veniturile ar trebui sa sporeasca. Mixul corect de politici tine de dezbateri inca in desfasurare, dar schimbarea de pozitie este notabila, si poate tine si de succesul asteptat al unui nume nou in alegerile din Franta, care si-a facut un obicei din a critica abordarea unifocalizata a Germaniei. Redefinirea tratatului ar aduce beneficii pe termen lung monedei unice.

Comentariu de Claudiu Cazacu, analist piete financiare in cadrul societatii de brokeraj X-Trade Brokers

Lasati un comentariu