Vineri, 11 aprilie 2014

Fondul Proprietatea ataca in justitie decizia Romgaz de a dona 400 de milioane de lei la bugetul de stat

Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea (FP), intentioneaza sa atace in instanta decizia Romgaz de a dona 400 de milioane de lei la bugetul de stat, decizie care, potrivit reprezentantilor FP, va avea consecinte grave asupra profitului Romgaz, asupra actionarilor, regulilor de guvernanta corporativa si perceptiei investitorilor straini despre piata de capital din Romania.

„Intelegem nevoia statului roman de a-si finanta deficitul bugetar, dar astfel de decizii trebuie luate doar intr-o perspectiva pe termen lung. Cum donatia a fost deja sustinuta de Ministerul Economiei, anticipam efecte negative asupra mediului romanesc de investitii si consideram ca poate fi afectat chiar ratingul de tara al Romaniei”., a declarat Mark Mobius, presedintele executiv al Templeton Emerging Markets Group.

Actionarii Romgaz au aprobat pe 30 noiembrie propunerea de a dona 400 milioane de lei catre bugetul statului.

„Credem ca o asemenea decizie arbitrara si nedreapta in numele unei companii de stat va fi in detrimentul Romgaz, al actionarilor minoritari dar si al mediului de afaceri din Romania. Capacitatea guvernului de a impune astfel de decizii asupra unor companii va trimite un mesaj ingrijorator investitorilor internationali si va afecta reputatia pietei de capital din Romania”, a mai spus Mobius

Astfel, Fondul Proprietatea recomanda ferm conducerii Romgaz sa nu aprobe transferul sumei la bugetul de stat intrucat printr-o astfel de masura ar putea deveni raspunzatoare personal pentru aceasta actiune impotriva intereselor companiei si ale actionarilor minoritari.

ramona.asiminei@economictimes.ro

Un comentariu

  1. vocea poporului spune:

    400.000.000 lei … “DONATIE” ?
    Merge la partid ?

Lasati un comentariu