Duminica, 23 februarie 2014

Gandeste ca un insider: investeste in ceea ce cunosti

Peter Lynch, unul dintre cei mai mari manageri de fonduri de investitii din istorie, a avut cele mai bune idei de investitie in timp ce calatorea sau se relaxa alaturi de rude si prieteni, scrie Investinganswers.com.

Potrivit unei povesti devenita celebra, intr-o zi, a vazut-o pe sotia sa foarte entuziasmata in legatura cu un nou model de ciorapi de dama, marca Hanes. Dupa ce a analizat potentialul companiei, Lynch a cumparat actiuni Hanes, investitie care a crescut, in timp, de 30 de ori valoarea initiala.

El considera ca orice investitor individual poate obtine astfel de performante daca stie sa tina ochii deschisi pentru a vedea oportunitatile.

Pentru un incepator, tranzactiile pot fi ceva foarte intimidant: exista peste 5.000 de companii listate pe cele mai importante burse numai in SUA. Chiar si cei mai inteligenti oameni pot avea mari dificultati in a alege actiunile potrivite. Dar, ceea ce nu stie toata lumea, este ca ar putea avea deja un avantaj in comparatie cu alte mii de investitori care vor sa cumpere actiunile unei anumite companii. Nu trebuie neaparat sa petreci o groaza de timp cercetand rapoarte financiare, ci te poti focusa pe o industrie sau pe un set de companii pe care deja le cunosti.

Afla care-ti este „cercul competentei”

Warren Buffett a fost cel care a lansat ideea „cercului competentei”. Cum afli acest cerc? Folosind in avantajul tau ceea ce stii despre o afacere si investind doar in companiile a caror functionare o intelegi pe deplin. Daca nu intelegi cum functioneaza o banca, atunci nu cumpara actiuni ale bancilor pentru ca cei care stiu mai multe decat tine vor avea mereu un avantaj asupra ta. Daca insa, de exemplu, ai lucrat cativa ani in retail si stii multe despre acest domeniu, atunci ai deja un avantaj. Pentru ca stii bine cum functioneaza acest sector inseamna ca stii care sunt cele mai bune companii si daca masurile luate de managementul unei firme va duce la o crestere a actiunilor respective.

Sau poate esti un geolog care intelege foarte bine cum functioneaza o companie care exploateaza resursele subsolului.

Este absolut normal si legal sa folosesti informatiile pe care le ai, obtinute in urma experientei tale personale, la care au acces de obicei doar insider-ii, pentru a avea un avantaj asupra celorlalti.

Nu fi superficial

Treaba ta nu se opreste insa aici. Odata ce ai gasit companiile pe care le cunosti cel mai bine, trebuie sa analizezi si cercul de furnizori si de clienti. Acestia pot avea o influenta chiar si mai mare asupra pretului actiunilor decat descoperirea initiala.

De exemplu, SanDisk, care fabrica carduri de stocare a informatiilor pentru produsele electronice, inclusiv iPhone, a cunoscut o crestere de 145% a pretului actiunilor in ultimul an. Intre timp, actiunile Apple au crescut cu doar 57%.

Concluzie

Cercul tau de competenta iti ofera un bun punct de plecare. Foloseste-ti informatiile pe care le detii in plus fata de ceilalti investitori pentru a fi cu un pas inaintea celorlalti, fie ca o actiune scade fie ca urca. Odata ce ti-ai stabilit limitele intre care poti sa te misti in voie vei descoperi ca tranzactionarea este mai usoara decat ai crezut initial.

dinu.boboc@economictimes.ro

Lasati un comentariu