Vineri, 11 aprilie 2014

Greg Konieczny, Templeton: Noi vrem sa listam toate companiile din portofoliul FP, dar este inspaimantator daca ne gandim cat timp i-a trebuit statului sa aduca Fondul la Bursa

Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea (FP) si vicepresedinte executiv al Franklin Templeton Investments spune ca Templeton ar vrea sa listeze la listeze la Bursa toate companiile din portofoliul FP, insa acest lucru nu va fi posibil.

“Noi am vrea sa listam la Bursa toate companiile din portofoliul Fondului, insa unele nu indeplinesc conditiile de listare si nu are rost sa ne gandim la acest pas. Pe de alta parte, la cele care sunt suficient de mari pentru a veni la Bursa, nu noi avem pachetul majoritar, ci statul roman, in cele mai multe cazuri. Noi promovam ideea de a lista aceste companii la Bursa, ceea ce nu ar fi bine doar pentru FP, ci si pentru guvern si pentru economia Romaniei. Pe de alta parte este inspaimantator daca ne gandim cat timp a fost necesar pentru a aduce Fondul la Bursa. Noi ne-am facut treaba in trei luni, insa de partea statului, lucrurile nu au stat atat de bine. Sper ca avem destule argumente pentru cei care iau decizii ca sa accepte propunerile noastre”, a declarat Greg Konieczny intr-un interviu acordat EconomicTimes.ro.

Templeton mai are la dispozitie trei ani si jumatate pentru a restructura portofoliul FP, avand in vedere durata contractului de administrare, insa managerul Fondului spune ca ca problema nu este restructurarea portofoliului FP, ci cresterea valorii acestuia.

“Noi trebuie sa ne asiguram ca activele deja existente ale FP, si noile achizitii pe care le facem, se vor aprecia in timp”, a spus Konieczny.

Volatilitatea redusa a pretului dupa listare a fost o surpriza

La doua luni de la listarea Fondului Proprietatea (FP) pe Bursa, Greg Konieczny, spune ca a fost suprins de volatilitatea redusa pe care actiunile Fondului au avut-o de la listare.

Mai mult, el spune ca nu stie daca in luna mai, cand va fi reluat procesul de compansare vom vedea volatilitate mai mare in piata, in conditiile in care discountul fata de activele nete ale FP, este inca mare.

Totusi, managerul FP spune ca Fondul va apela la programul de rascumparare de actiuni pentru a reduce discountul la care se tranzactioneaza FP.

“Detaliile procedurale sunt toate stabilite insa nu pot spune cand vom incepe programul de rascumparare, dar cu siguranta vom apela la aceasta oportunitate cand va fi cazul.

In momentul acesta avem circa 30 milioane de euro disponibili pentru rascumpararea de actiuni, iar suma poate fi majorata cu profitul care va ramane nedistribuit”, a spus Konieczny.

Luna trecuta, Fondul Proprietatea a raportat ca are investitii in valoare de aproape 270 milioane de lei in companii listate pe bursa din Austria, acestea fiind primele titluri straine din portofoliul Fondului.

“Planul nostru este sa cumparam actiuni in regiune, de preferat la companiile care au expunere pe Romania. Cand vedem o oportunitate, cumparam”, a spus managerul FP.

Greg Konieczny, care recent a fost numit membru in consiliul de administratie al BVB, spune ca Bursa din Romania este a patra ca importanta in regiune, dupa Polonia, Ungaria si Cehia, dar locul Romaniei este dupa Polonia.

“Sunt multe lucruri care ar putea fi ajustate pe piata, noi avem experienta si ca investitori, pentru ca investim la BVB dinainte de a prelua administrarea FP, si ca emitent si stim care sunt limitarile si problemele pietei si ce poate fi schimbat in piata pentru a atrage mai multe companii”, a spus acesta.

Surprinzator, Polonia este un star in Romania

El a adaugat ca, in plus, el are si experienta pe alte piete, inclusiv Polonia, ceea ce il recomanda pentru o pozitie in conducerea BVB.

“Eu am experienta si pe alte piete, inclusiv Polonia, care, in mod surprinzator, este un star in Romania. Cand eram in Polonia vedeam ca piata crestea dar vedeam totodata si foarte multe probleme, insa cand am venit in Romania, toate problemele Poloniei au disparut”, a spus seful FP.

Potrivit acestuia, una dintre problemele de pe piata din Romania este legata de educatia financiara a populatiei.

“Dar am putea vedea o schimbare importanta daca guvernul ar crea, in cadrul ofertelor de vanzare pe care le are in plan, o transa speciala pentru investitorii de retail, sa le dea un discount sau oportunitatea de primi actiuni suplimentare daca tin actiunile in portofoliu pentru o anumita perioada de timp. Alte tari au facut asta si au lasat oamenii sa faca bani si sa se familiarizeze cu piata de capital si sa ajunga sa aiba incredere in piata, pentru ca acum nu exista incredere in piata. Asa a facut si Polonia, si asa ar trebui sa faca si Romania, dar aici guvernul are un rol important. Tara nu poate sta independenta din punct de vedere economic fara o piata de capital puternica”, a explicat seful Fondului Proprietatea.

El a adaugat ca piata din Romania are potentialul de a creste fara un partener strategic, dar in final, ca urmare a globalizarii, probabil va ajunge in situatia in care isi va cauta un aliat.

“Important este ca inainte de asta sa faca toti pasii necesari pentru a dezvolta piata. In 3-5 ani, BVB ar trebui sa fie a doua piata din regiune, dupa Polonia, iar din punct de vedere al lichiditatii ar trebui sa fie cam la 25% din rulajul de 300-400 milioane de euro/zi pe care Polonia il are acum. Este un efort pe care BVB, CNVM, guvernul si brokerii ar trebui sa il faca impreuna”, a conchis Greg Konieczny.

ramona.asiminei@economictimes.ro

Un comentariu

  1. teo spune:

    Draga Greg, voi cautati sange proaspat (carne de tun ) din retail doar pentru ca altfel cu 10.000 de investitori ati ajuns sa vi-o trageti fondurile intre voi. stai linistit ca romani nu mai vin in piata pana nu vor uita manarelile din ultimi ani, ce om sau fond serios vine intr-o paita nereglementata cum este cea din RO in care fiecare face ce doreste si evident pagubeste pe cel corect.

Lasati un comentariu