Luni, 13 ianuarie 2014

In Canada dobanda de referinta ramane la 1%

BOC are o atitudine rezervat “hawkish”
Dobanda de referinta a fost mentinuta la 1% in Canada pentru a zecea oara la rand, o hotarare anticipata in piata. Dolarul canadian a avut de castigat insa o data ce detaliile deciziei au fost anuntate – aici se pare ca au aparut unele surprize. Guvernatorul Carney vorbeste despre o politica monetara care include deja un set de atitudini foarte stimulative, nivelurile actuale ale referintei sunt in zona minimelor record si sistemul financiar functioneaza bine, sugerand ca urmatoarea miscare ar putea fi de ridicare a dobanzii. Inflatia a fost la randul ei usor peste asteptari, Actiunea nu este insa iminenta, vorbindu-se despre incertitudinea care vine dinspre Europa, si efectul negativ al unui episod de recesiune in Europa. Trimestrul intai al anului viitor ar putea aduce totusi o majorare a dobanzii de referinta, si la aceasta ipoteza au reactionat initial pietele.

Grafic USDCAD – H1

Canada, mai stabila in privinta finantelor publice decat SUA 

Autorizatiile de constructie au crescut cu 11,9%, un ritm incurajator si sensibil peste estimari (2,3%), desi este supus unei volatilitati mari in mod traditional. Cresterea economiei a atins 3,4% anualizat in trimestrul trei din 2011; pentru 2012 estimarea de crestere a FMI este de 1,9%. Economia locala este insa puternic legata de cea americana, principalul partener comercial, si riscurile care afecteaza direct SUA, venind dinspre Europa, se pot transfera ulterior si catre vecinul nordic. Finantele publice stau insa sensibil mai bine in Nord. Desi a atins peste 3,7% in 2010, deficitul public se afla in retragere fiind estimat la putin peste 2% anul acesta, si avantajeaza net Canada in raport cu SUA. Dolarul canadian ar putea avea de castigat pe termen mediu de pe urma acestor diferente, mai ales daca petrolul continua sa suscite interesul pietei. Pe termen scurt insa lucrurile pot sta diferit.

Deficitul public fata de PIB. Sursa: tradingeconomics.com

Comentariu de Claudiu Cazacu, analist piete financiare in cadrul societatii de brokeraj X-Trade Brokers

Lasati un comentariu