Vineri, 11 aprilie 2014

Interdealer: SIF-urile se gasesc intr-o zona de supracumparare si mizam pe o retragere a cotatiilor

Sursa: analiza Interdealer

Analistii de la societatea de brokeraj Interdealer Cluj-Napoca spun, intr-o analiza tehnica emisa azi, ca indicele BET-FI, care urmareste evolutia SIF-urilor, se gaseste intr-o zona de supracumparare si mizeaza pe o retragere a cotatiilor catre 20.800 de puncte.

Indicele a urcat ieri pana la pragul de 22.000 de puncte, iar azi a mai inregistrat o crestere puternica, avansand cu 3% pana la aproape 22.700 puncte.

Analistii Interdealer considera ca daca scenariul cu retragerea cotatiilor este validat, iar nivelul de 20.800 cedeaza, atunci este posibila testarea din nou a pragului de la 20.000 puncte. Acestia pastreaza totusi perspectiva pozitiva pe termen mediu cat timp cotatiile se vor mentine peste pragul de la 20.000 de puncte.

Si in cazul indicelui BET, analistii cred ca piata este intr-o zona de maxim, mizand in consecinta pe o retragere a cotatiilor catre 4.800 puncte.

Sursa: analiza Interdealer

“Daca acesta cedeaza este posibil o retragere catre 4.616 puncte. Pastram perspectiva pozitiva pe termen mediu atat timp cat cotatiile se mentin peste pragul de la 4.616 puncte.”, considera analistii Interdealer.

Indicele BET a trecut azi peste pragul de la 5.000 de puncte, inregistrand o crestere de aproape 2% la ora 12:32.

catalin.ciocan@economctimes.ro

Lasati un comentariu