Vineri, 11 aprilie 2014

Investitorii romani au fost cei mai activi la Bursa in mai, o luna dominata de scaderi, arata topul brokerilor

Investitorii romani au fost cei mai activi in luna mai, in conditiile in care brokerii care lucreaza in special cu investitorii de retail au dominat primele 10 pozitii in topul brokerilor.

In mai, SIF-urile, cele mai lichide actiuni de pe piata, au inregistrat o pierdere medie de peste 30%, cea mai mare scadere din octombrie 2008.

Primul loc in topul celor mai active societati de brokeraj a fost ocupat de KBC Securities, companie care lucreaza atat cu investitorii straini cat si cu cei locali, dupa ce compania a lansat anul trecut o platforma adresata investitorilor de retail. Valoarea tranzactiilor cu actiuni intermediate de KBC este de aproape 155 milioane de lei.

BT Securities, firma de brokeraj a Bancii Transilvania a ocupat a doua pozitie in topul brokerilor, cu un rulaj cumulat pe BVB si RASDAQ in valoare de 140,5 milioane de lei. BT Securities ocupa, in acelasi timp,  prima pozitie in topul brokerilor care au intermediat tranzactii cu obligatiuni, dupa ce a intermediat oferta de 100 de milioane de lei a municipiului Iasi.

O crestere importanta in topul brokerilor a avut-o Carpatica Invest, divizia de brokeraj a Bancii Carpatica, aceasta plasandu-se pe locul trei, cu un rulaj de 133,47 milioane de lei.

In top 10 al firmelor de brokeraj, doar KBC Securities, Raiffeisen Capital&Investment, EFG Eurobank Securities si UniCredit CA IB Securities lucreaza cu investitorii straini.

EFG este singura dintre acestea care a avut un rulaj mai bun in luna mai, societatea urcand de pe pozitia a 12, pe locul opt, potrivit datelor BVB.

Din cei 67 de brokeri activi pe piata in mai, doar cinci au avut tranzactii mai mici de un milion de lei.

ramona.asiminei@economictimes.ro

Lasati un comentariu