Vineri, 05 septembrie 2014

La ce mai foloseste piata de capital?

Primul trimestru din 2012 a fost unul intens pentru piata de capital romaneasca. Am avut evenimente care au reanimat un reper economic estompat. Piata bursiera a redevenit vizibila si mai ales utila. Dar sa vedem pentru ce si mai ales pentru cine?

In primul rand piata romaneasca a avut un prim trimestru in care indicii au crescut semnificativ, plasand bursa romaneasca in topul mondial al randamentelor bursiere. Cu cresteri de circa 20% bursa romaneasca a asigurat un randament deosebit, fapt ce a pozitionat-o detasat in postura de “carte castigatoare” pentru investitori.

Evident piata monetara, cu randamente scazute si predictibil ramanand si in urmatoarea perioada intr-o zona minimala, precum si piata imobiliara incremenita intr-o cronica lipsa de lichiditate si intr-un proces nefinalizat de stabilizare a preturilor, au subliniat si mai mult utilitatea gasita pe bursa de cei care au avut inspiratia de a-si plasa in acest sector sumele disponibile.

Un alt actor care a gasit utilitate in prezenta pe piata bursiera, in acest an, a fost Guvernul Romaniei. Acesta a reusit, dupa un esec usturator inregistrat anul trecut in privinta vanzarii actiunilor OMV Petrom, sa vanda un procent de 15% din actiunile pe care le detinea la Transelectrica. Tranzactia Transelectrica a desfiintat un tabu al strategiei de vanzare a statului roman. Pentru prima data s-a acceptat ideea ca pentru a obtine lichiditati intr-o perioada dificila economic este nevoie sa oferi discount la pretul de vanzare. De unde si succesul ofertei!

Pentru prima data in istoria pietei bursiere romanesti Guvernul pare decis sa construiasca un program semnificativ de vanzare de active prin piata bursiera. Exista angajamente ferme in acest sens (vezi intelegerile cu FMI), dar mai ales, pentru prima data, se respecta termene si exista o flexibilitate a modului in care este abordat acest proces, generata de dorinta de a reusi. Vanzarea actiunilor Transelectrica s-a bucurat de un succes remarcabil in randul micilor investitori, iar numele care urmeaza sa se tranzactioneze pe bursa in acest an: Transagaz, Romgaz si Hidroelectrica, cu siguranta vor genera un interes in crestere. Mai mult decat probabil, din ce in ce mai multi vor descoperii bursa datorita acestor operatiuni de vanzare.

Sistemul politic a redescoperit si el ca piata de capital poate fi folositoare. Intr-o maniera intempestiva am fost informati ca vor exista noi echipe de conducere ale institutiilor care reglementeaza piata bursiera si cea de asigurari. Spun, din pacate, informati si nu consultati. Modul in care se numesc persoane care asigura conducerea institutiilor centrale din cadrul acestor piete este greu explicabil si cel putin neproductiv.

Modul politic de distribuire a unor functii importante, folositor functionarii sistemului politic romanesc, elimina posibilitatea stabilirii unor punti de incredere, extrem de utile, intre comunitatea financiara si organele de reglementare ale acesteia. Pentru functionarea pietei ar fi util ca alegerea acestor persoane sa rezulte si in urma unei consultari, informale, cu comunitatea de afaceri in urma careia sa dobandeasca o recunosterea care sa le ofera autoritate in activitatea pe care o vor desfasura.

Faptul ca bursa devine utila este un fapt constructiv. Este un semn ca transformarile impuse, pe care economia romaneasca le parcurge, determina efecte pozitive. Este un semn al unei stari de normalitate economica spre care ne indreptam, din pacate, atat de anevoios.

Comentariu de Alin Brendea, director de operatiuni in cadrul societatii de brokeraj Prime Transaction

2 Comentarii

  1. ciomu spune:

    si rasdacu? cu el cum ramane? ca ba l-a arestat,ba nu-l mai inchide pe ATS si in final moare cu buricul nataiat ca sunt prea multe moase care nu iau odata hotararea.

  2. Cristi C spune:

    Citesc atatea lucruri de proasta calitate despre vanzarea TEL ca nu mai pot.
    Catre autor, acel discount la pretul TEL de care vorbiti a fost dupa ce firma de intermediere a vanzarii a spus ca potrivit propriei “evaluari”, valoarea intrinseca este undeva aiurea, la un pret mare.
    Sper ca investitorii individuali au invat o lectie aspra, disponibila demult pe alte burse din tari mai obisnuite cu astfel de mecanisme. Vin niste imbecili care ridica pretul artificial al unui titlu si apoi ti-l vand. Se cheama “pump&dump”. Halal. Mizerabilii. Investitorii individuali se afla deja 10% in teritoriu negativ (“underwater”) dupa doar cateva saptamani de la incheierea ofertei publice. Si nu se va opri aici pentru ca pretul corect pentru TEL este semnificativ mai jos.

Lasati un comentariu