Luni, 13 ianuarie 2014

La SIBEX, investitorii au fost atrasi de euro

Sursa: Sibex

La Sibex, ritmul tranzactiilor din prima sesiune de tranzactionare a acestei saptamani a fost mai redus comparativ cu ziua de vineri, in conditiile in care volatilitatea preturilor a fost mai mica.

Tendinta de  asteptare adoptata de investitori s-a evidentiat mai cu seama pana la deschiderea NYSE, moment dupa care tranzactiile s-au intensificat usor.

Bursele europene si-au adancit pierderile din cauza preocuparilor legate de cresterea economica din zona euro, dupa ce autoritatile de la Berlin au anuntat ca economia Germaniei a crescut cu doar 0,1% in al doilea trimestru, sub asteptarile analistilor. La ora 17.00 numarul contractelor era de 4722 cu o valoare de 27,83 milioane lei.

Simbolul DEDJIA_RON s-a mentinut in top cu 1279 de contracte incheiate pana la ora 17.00. Astfel, la ora 17.00 indicele DJIA avea la Sibiu o variatie pozitiva de 73 puncte pe scadenta septembrie, cotatia ajungand la 11.355 puncte. Pentru decembrie 2012 cotatia indicelui afisa o apreciere de 60 puncte.

Pe segmentul financiar s-au remarcat circa 1042 de contracte DESIF5. Pretul pe scadenta septembrie, cea mai lichida, a deschis pe minus si s-a mentinut pe aceasta directie pentru tot restul sedintei, in ton cu piata suport unde s-a consemnat o depreciere de 1,15% a actiunii SIF Oltenia. La ora 17.00 DESIF5 septembrie pierdea 3,8%. Pentru decembrie anul curent se inregistra o  scadere de 1,88%.

Pe piata derivatelor pe marfuri, investitorii s-au concentrat pe contractul pe aur cu marimea de o uncie, avand simbolul SIBGOLD. La ora 17.00 numarul contractelor pe acest produs era de 238. Cotatiile au inregistrat usoare aprecieri: de 2,36% pentru august si 2,67% pentru octombrie, urcand pana la 1775 dolari/uncie, respectiv 1779,6 dolari/uncie. Pe piata londoneza uncia de aur a fost cotata, in crestere, la 1.779 $/uncie.

Segmentul derivatelor valutare a furnizat un volum foarte bun de 1811 contracte incheiate pe paritatea EUR/RON, fiind inregistrat un record de lichiditate pe acest produs. Spread-ul de redus dintre cotatiile de la vanzare si cumparare si sumele mici necesare investitiei au continuat sa fie argumentele care atrag au atras speculatorii pe aceasta piata. De la deschidere si pana in jurul orei 17.00 „jucatorii” au mizat pe o moneda unica in crestere cu 0,07% pe scadenta septembrie. In schimb, pe decembrie euro castiga 0,34% pe un volum mic. Cursul oficial anuntat de BNR a fost de 4,2706 lei pentru un euro.

Articol realizat de Cristina Padure, economist in cadrul Bursei din Sibiu (Sibex)

Sibex disclaimer: Comentariul a fost realizat conform datelor din  piata de la ora 17,00, dupa aceasta urmand sa apara modificari ale numarului total de contracte,  pozitiilor deschise si valorii respectiv ale cotatiilor, datorita programului de tranzactionare prelungit pana la ora 19.00.

Lasati un comentariu