Duminica, 23 noiembrie 2014

Lichiditatea contractului pe Dow Jones a crescut de 5 ori dupa publicarea stirilor din SUA

Sursa: Sibex

In ultima sedinta a saptamanii de pe piata derivatelor administrata de Sibex, contractul futures cu cea mai interesanta evolutie a fost Dow Jones, fluctuatiile mixte asigurand un teren de manevra amplu pentru speculatori. Pe langa acesta, s-au mai remarcat tranzactiile cu contractele DESIF5, EUR/USD_RON si EUR/RON, unde de asemenea s-au observat scaderi.

Lichiditatea a fost una foarte buna pentru o zi de vineri, piata fiind animata de efectul stirilor negative din piata americana a muncii, acestea contribuit la impunerea unei directii descendente a celor mai lichide produse. Astfel, la ora 17.30, numarul contractelor se situa la peste 6200 cu o valoare de aproape 59 milioane lei. Raportat la intreaga saptamana 4-8 iulie, au fost incheiate circa 28.000 de contracte, cu o valoare de 235 milioane lei.

In sectorul futures pe indici s-a consemnat cea mai buna lichiditate, tranzactiile intensificandu-se dupa ora 15.30. Pana la aparitia datelor economice din SUA, evolutia Dow Jones a fost una pe crestere, pentru ca dupa publicarea acestora, cotatia sa intre abrupt pe minus, in ton cu semnalele date de cotatiile futures din SUA, confirmate la deschiderea NYSE. Numarul angajarilor din SUA, cu exceptia sectorului agricol, s-a redus in iunie, economia generand doar 18.000 noi locuri de munca, cu mult sub previziunile analistilor (97.000), fiind atins cel mai mic nivel din ultimele noua luni, dupa ce, in mai, totalul fusese revizuit la 25.000. Aceasta situatie a sugerat ca economia americana are in continuare importante dificultati. In acelasi timp, rata somajului a crescut la 9,2%, amplificand ingrijorarile. La Sibex, cotatia Dow Jones pierdea 107 puncte pe scadenta septembrie si cate 105 si 146 puncte pentru decembrie 2011 si martie 2012.  Numarul contractelor se cifra la ora 17.30 la peste 3700, 80% dintre acestea fiind incheiate dupa ora 15.30.

Sedinta a confirmat cresterea atractivitatii contractului futures pe petrol, cu simbolul DEOIL_LSC, La ora 17.30 numarul contractelor pe acest produs era de 116, cotatia depreciindu-se cu 2,3 dolari. Acest produs beneficiaza, la Sibex, de activitatea a doi  Market-Makeri.

Pe piata derivatelor valutare investitorii au speculat din nou cu intensitate evolutia perechii euro/dolar, beneficiind de spread-urile, reduse dintre cotatiile cerere/oferta. Numarul contractelor EUR/USD realizate pana la ora 17.30 era de aproape 500, miza fiind pusa pe o moneda americana mai puternica, observandu-se o crestere de 0,48% fata de euro pe scadenta septembrie. Pe plan extern, euro s-a devalorizat fata de dolar, apropiindu-se de minimul ultimelor doua saptamani, dupa ce testele de stres pentru bancile din Uniune au evidentiat faptul ca criza datoriilor din regiune se poate intensifica.

Tot pe segmentul derivatelor valutare a fost tranzactionat contractul EUR/RON. Pe o piata fara o directie clara, cu variatii destul de reduse, numarul contractelor pe produsul mentionat era de 144.

Pe segmentul derivatelor pe actiuni, s-a remarcat derivatul pe actiunile SIF5 cu circa 1700 de contracte. Pe termen scurt (septembrie) pretul a  scazut cu 1,97 % iar pentru decembrie cu 1,90%. Efectele stirilor din SUA s-au resimtit si pe acest produs, deprecierile accentuandu-se in partea  doua a zilei. Scaderi de 1,87 si 0,40 % se inregistrau si pe martie si iunie 2012.

Pe segmentul spot administrat de societate au fost tranzactionate 100.000 de actiuni ale bursei sibiene, cotatia actiunii inchizand in scadere cu un ban, pana la 1,56/actiune.

Sibex disclaimer: Comentariul a fost realizat conform datelor din  piata de la ora 17,30, dupa aceasta urmand sa apara modificari ale numarului total de contracte,  pozitiilor deschise si valorii respectiv ale cotatiilor, datorita programului de tranzactionare prelungit pana la ora 19.00.

Articol realizat de Decebal N. Todarita, purtatorul de cuvant al Bursei din Sibiu (Sibex)

Lasati un comentariu