Duminica, 23 martie 2014

Lichiditatea Dow Jones, animata de stirile negative din piata muncii din SUA

Cu o zi inaintea finalului saptamanii, tendinta dominanta pentru derivatele pe actiuni si indicele Dow Jones a fost una descendenta. In schimb, pentru aur participantii au estimat in continuare aprecieri. Lichiditatea pietei a stat in continuare mai degraba la un nivel mediu, la ora 17.30 observandu-se 4.000 contracte cu o valoare de 23 milioane lei, mai mult decat dublu comparativ cu cea din piata BVB.

Pe segmentul indicilor, cotatia derivatului pe Dow Jones Industrial Average a evoluat pe minus, influentate de futures-ul din SUA care a indicat slabirea indicelui. Raportul din SUA despre piata muncii, a impins cotatiile pe minus, in conditiile in care  datele publicate evidentiau o crestere a numarul cererilor de ajutor de somaj la 465.000, depasindu-se atat nivelul estimat precum si cel inregistrat cu o saptamana in urma, slabirea pietei muncii fiind evidenta. Scadea DJIA a animat piata de la Sibiu a derivatului pe cel mai urmarit indice american, numarul contractelor apropiindu-se, cu o ora si jumatate inainte de inchidere, de nivelul de 1800. Pe scadenta decembrie, minimul zilei a fost atins imediat dupa publicarea datelor din SUA. Culoarul dintre minim si maxim a fost unul destul de generos, atingand 125 puncte.

Cotatiile futures ale actiunii SIF5 au evoluat pe „rosu” aliniindu-se directiei dominante de pe bursele europene, respectiv pe piata spot autohtona. Tendinta s-a conturat rapid, in ciuda faptului ca deschiderea a fost una usor pe plus. Dupa aceasta insa, preturile pentru toate scadentele s-au depreciat constant. Pe scadenta decembrie 2010, cea mai lichida, minimul a fost atins in jurul orei 15:30. De asemenea, si pentru martie si iunie 2011, cele mai scazute cotatii au fost atinse tot la aceeasi ora. Evolutia descendenta vine si pe fondul pesimismului manifestat de oficialii BNR privind revenirea economiei Romaniei in 2011, respectiv fata de atingerea tintelor de deficit pentru aderarea la zona euro. In ceea ce priveste lichiditatea DESIF5, aceasta a fost una in nota obisnuita in ultima perioada „jucatorii” fiind mai degraba prudenti.

Pe piata aurului, s-a remarcat extinderea interesului investitorilor catre scadenta decembrie 2010, pentru care s-au cosemnat in premiera tranzactii. Metalul galben a fost estimat pentru finalul anului la 1290,3 USD/uncie, in urcare cu 3,31 dolari. Pentru octombrie pretul aurului crestea cu 1,5 USD, la nivelul de 1291,5 dolari.

Pe segmentul valutar s-a observat o tendinta de crestere a lichiditatii, in conditiile in care leul a dat semne de intarire pe termen scurt (scadenta decembrie2010).

Pe piata spot Sibex au fost incheiate tranzactii pe toate produsele disponibile. Actiunile bursei sibiene au fost cele mai lichide cu un volum de 200.000 de titluri. Cotatia SBX a crescut din nou, ajungand la 1,46 lei/actiune. Drepturile de preferinta Sibex au intrat si ele in vizorul participantilor. Numarul drepturilor tranzactionate a fost de137.270, pretul crescand la 0,21 lei. Pe ATS-ul administrat de bursa sibiana au fost tranzactionate 274 de actiuni Prodplast Imobiliare. Cotatia PPLI a inchis in stationare la 2,5 lei/actiune.

Articol realizat de Decebal N. Todarita, purtatorul de cuvant al Bursei din Sibiu (Sibex)

Lasati un comentariu