Joi, 02 ianuarie 2014

Luna iulie a adus cresteri pentru aproape toate fondurile mutuale. Cel mai mare avans: 13,6%

Fondurile mutuale din Romania au avut o evolutie buna luna trecuta, cand aproape toate fonduriule au inchis luna pe crestere. Cele mai mari avansuri au fost inregistrate de fondurile de actiuni, in conditiile in care luna trecuta bursa a revenit pe plus, dupa un trimestru de scaderi.

Cel mai mare avans dintre fondurile deschise de investitii l-a inregistrat fondul  de actiuni XT Index, administrat de Aviva Investors, care urmareste evolutia indicelui BET-XT.

“Estimrile pe termen scurt sunt mai degraba pozitive, iar piata poate termina anul acesta cu un avans de 15-20%. Sunt mai degraba optimist in ceea ce priveste evolutia bursei in perioada urmatoare”, a declarat Razvan Rusu, director de investitii al Aviva Investors Romania.

Cele mai performante fonduri din 2010 au fost singurele care au avut pierderi in iulie

Fondul de actiuni Omninvest si fondul diversificat Omnitrust, ambele administrate de SIRA, au fost singurele care au inchis luna in scadere, cea mai mare pierdere fiind inregistrata de Omnitrust, care a scazut cu 10,13%, potrivit datelor de la 29 iulie 2010.

Cele doua fonduri administrate de SIRA au insa cele mai bune randament de la inceputul anului.

“Eu cred ca suntem in continuare intr-o piata de tip bear (de scadere n. red.), care a avut un rebound de un an de zile. In prezent traversam o perioada in care piata se afla in consolidare, dar ma astept ca din toamna sa reinceapa scaderea”, a declarat Marius Oltenu, directorul executiv al SIRA.

Intercapital al Aviva Investors conduce topul fondurilor diversificate

In categoria fondurilor diverisifcate, cel mai bun randament l-a inregistrat fondul Intercapital, administrat de Aviva Investors, care a castigat 8,21%. Acesta este urmat de Star Next administrat de Star Asset Management, cu un plus de 6,44% si de KD Optimus al KD Investment, care are o crestere de 6,25%.

La polul opus se afla Omnitrust cu un minus de 10,13%, Zepter Obligatiuni, cu o crestere de 0,31% si Integro al Pioneer Asset Management, care are un avans de 0,77%.

“Fondurile noastre au avut cresteri in luna iulie, ca urmare a unei structuri investitionale mai agresive. Intercapital are o expunere de 70% pe actiuni. Avem plasamente in principal in actiunile lichide de la Bursa”, a spus Rusu.

5,92% – cel mai mare castig in categoria fondurilor monetare, de obligatiuni si instrumente cu venit fix

BT Obligatiuni, fond administrat de BT Asset Management, a avut cea mai mare crestere luna trecuta pe segmentul fondurilor monetare si de obligatiuni, de 0,87%.

Pe locul doi se afla Tezaur, tot al Aviva Investors, cu un plus de 0,85% si Fortuna Gold al Target Asset Management, cu aceeasi crestere.

De la inceputul anului cea mai mare crestere pe acest segment, de 5,92%, o are fondul Orizont al Aviva, potrivit datelor disponibile.

Fondurile de actiuni – castigatoarele lunii

Fondurile care investesc preponderent in actiuni au avut luna trecuta cele mai mari castiguri in conditiile in care doar un fond a inchis luna in scadere.

XT Index a avut luna trecuta un avans de 13,6%, urmat de BCR Expert, care a castigat 11,96% si de Raiffeisen Romania Actiuni, care a inregistrat o crestere de 11,11%.

ramona.asiminei@economictimes.ro

Linkuri catre acest articol

  1. Cum interpretăm performanţa fondurilor de investiţii? - Despre investitii

Lasati un comentariu