Vineri, 10 ianuarie 2014

Marius Murgu: Fondul Proprietatea se va epuiza in maximum un an de zile

Foto: CEDO

Marius Murgu, presedintele Asociatiei Actionarilor Privati de la Fondul Proprietatea (FP) spune ca participatia statului in cadrul acestuia poate ajunge la zero doar prin conversia in actiuni a despagubirilor catre inca 5.000-10.000 de persoane.

Potrivit acestuia, in jur de 60.000 de fosti proprietari deposedati de regimul comunist asteapta in prezent rezolvarea dosarelor depuse la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP).

“Valoarea acestor 60.000 de dosare depaseste cu mult valoarea activului total al Fondului Proprietatea (de 3,4 miliarde euro – n.red). Potrivit estimarilor noastre, 1.000 de dosare reprezinta despagubiri in valoare de 500 milioane – 1 miliard de lei, ceea ce ar insemna ca in cazul a 10.000 de dosare valoarea ajunge pana la 10 miliarde de lei”, a declarat, Marius Murgu.

Participatia statului s-a redus in ultimele luni sub pragul de 50%, coborand pana la 44,7%, potrivit datelor de la sfarsitul lunii septembrie.

CEDO obliga Romania sa rezolve in 18 luni problema restiturii proprietatilor

Curtea Europeana pentru Drepturile Omului (CEDO) a pronuntat ieri prima hotarare pilot impotriva Romaniei in cauza “Maria Atanasiu si Altii impotriva Romaniei”, prin care a suspendat timp de 18 luni celelalte cauze similare aflate pe rolul instantei, perioada acordata statului roman pentru a rezolva problema restituirii proprietatilor preluate in mod abuziv de regimul comunist.

“Probabil statul va sustine ca odata cu listarea Fondului Proprietatea se va asigura un mecanism de despagubire. Problema este ca listarea Fondului va rezolva problema despagubirilor doar pentru 10.000- 20.000 de pagubiti”, spune Marius Murgu.

Pana in momentul de fata, prin intermediul Fondului Proprietatea au fost despagubite mai putin de 10.000 de persoane.

Presedintele Asociatiei Actionarilor de la Fondul Proprietatea spune totodata ca in cazul celor peste 60.000 de dosare care stau blocate la ANRP, in actuala forma de organizare a institutiei, cu lipsa de personal din cadrul acesteia, se intrevedere  o probabilitate “minima” ca aceste dosare sa fie solutionate in termen de 18 luni. Potrivit acestuia, Fondul se va “epuiza” in maxim un an de zile, in conditiile in care doar prin conversia in actiuni a despagubirilor pentru 5.000 de persoane, participatia statului va scadea sub 20%.

“In momentul in care se vor emite noi actiuni si participatia statului la fond se va topi, statul, conform legii, ar trebui sa suplimenteze cu active pentru a putea emite noi actiuni”, a mentionat Murgu, adaugand ca acesta este si motivul pentru care nu este de acord cu planul Guvernului de a privatiza prin intermediul Bursei o serie de pachete detinute la companiile energetice, inainte de a se rezolva problema despagubirilor.

“Noi suntem sustinatori ai pietei de capital, dar prioritatea noastra este despagubirea fostilor proprietari. Daca statul va vinde pe Bursa aceste pachete, riscam sa epuizeze participatiile pe care le mai detine inainte de a fi suplimentat Fondul Proprietatea”, afirma Marius Murgu.

Fondul Proprietatea a inceput de luni plata dividendelor catre actionari, valoarea totala a acestora depasind un miliard de lei. Incepand de luna trecuta, Fondul este administrat de grupul Franklin Templeton.

Acest articol a fost publicat in cotidianul Financiarul

catalin.ciocan@economictimes.ro

Lasati un comentariu