Sambata, 25 octombrie 2014

Mark Mobius, Franklin Templeton: Vom lista 20% din Fondul Proprietatea pe Bursa, pe care credem ca vom lua jumatate de miliard de dolari. Vestea rea: listarea probabil nu va avea loc anul acesta

Sursa: franklintempleton.com

Mark Mobius, presedintele executiv al Franklin Templeton Investment (FTI) spune ca vrea sa listeze 20% din Fondul Proprietatea pe Bursa, pachet pe care vrea sa stranga 500 milioane de dolari, insa sansele ca Fondul sa fie listat anul acesta sunt reduse.

Valoarea totala a Fondului ar ajunge astfel la 2,5 miliarde de dolari.

Oficialii Templeton au mai spus ca Fondul va fi listat si la Bursa din Londra, unde ar fi unul dintre emitentii inclusi in binecunoscutul indice FTSE 100.

“Suma de 500 milioane dolari reprezinta valoarea preferabila, astfel incat sa putem atrage investitori straini majori. Probabil vom vedea un IPO care sa includa aproximativ 20% din actiunile Fondului. O parte din acesti bani si din lichiditatile FP vor fi reinvestiti in companii romanesti aflate sau nu in portofoliu. Planul este sa ajutam la dezvoltarea acestora, iar pe unele chiar sa le aducem pe Bursa in urmatorii ani”, a declarat Mark Mobius, in cadrul unei intalniri cu presa.

Mobius a mai spus ca investitiile se vor indrepta cu precadere in companii din domeniul bunurilor de consum (in special cele care ofera produse ecologice sau naturiste), al transporturilor, sau energetic si sectoarele aferente acestora.

“Daca ai lichiditati sunt multe oportunitati de investitii in Romania. Nu ne limitam doar la domeniile enumerate, de exemplu chiar recent am discutat cu managerii unei companii romanesti foarte cunoscute, din sectorul utilajelor, care vor sa construiasca o noua fabrica”, spune Mobius.

Daca la inceputul anului oficialii FTI se aratau increzatori ca listarea FP ar putea avea loc in toamna anului 2010, de aceasta adata ei au spus ca listarea se va face mai degraba anul viitor. Pentru a demara procedurile de listare FTI asteapta confirmarea preluarii managementului de la Guvern, decizie amanata in repetate randuri pana acum.

“Chiar si daca actele ar fi semnate maine, este greu de crezut ca am mai avea timp sa ajungem pe Bursa anul acesta. Avand in vedere problemele pe care le are Guvernul in prezent, am putea asista la noi amanari. Suntem dispusi sa asteptam in continuare. Recent am prelungit oferta noastra pentru inca sase luni, si vom mai face acest lucru daca este nevoie”,a declarat David Smart, seful diviziei de fonduri suverane din cadrul Franklin Templeton.

Mark Mobius afirma ca FTI a cheltuit circa 3 milioane de dolari in cele 12 luni de cand se afla in Romania, insa nu se declara desacurajat de amanarile successive ale gvenrului.

“In Vietnam am intrat in 1993, am iesit cativa ani din cauza unor promisiuni nerespectate ale guvernului, apoi am revenit acum doi ani, asa ca suntem rabdatori si obisnuiti cu astfel de situatii”, a precizat Mobius.
Presedintele executiv al FTI este de parere ca preturile la care actiunile FP se tranzactioneaza in prezent includ un discount foarte mare in comparatie cu valoarea reala a companiei.

Mobius a vorbit si despre operatorul pietei de la Bucuresti, a carei listare va avea loc saptamana viitoare, spunand ca BVB ar putea deveni chiar o tinta de investitie pentru Franklin Templeton.

“Bineinteles ca BVB este o oportunitate buna de investitie, FTI ar putea fi interesat sa cumpere actiuni. Listarea FP si tranzactiile pe care le vom face cu actiunile altor companii vor genera foarte multa activitate in piata, lucru care fara indoaiala se va vedeea in rezultatele BVB. Totusi nu credem ca intr-o tara emergenta, precum Romania, este loc pentru doua piete, asa ca o fuziune intre BVB si Sibex pare a fi miscarea cea mai oportuna”, a spus seful Franklin Templeton.

Anuntul potrivit caruia statul roman ar putea vinde o parte dfin participatiile detinute in cadrul unor companii importante, precum Petrom nu i-a lasat indiferenti pe cei de la FTI, acestia declarandu-se foarte interesati de posibilele oferte.

Mark Mobius a concluzionat spunand ca viitoarea conducere a FP va include si cativa dintre actualii membri, unul dintre acestia fiind Ionut Popescu, directorul general al FP.

ionut.sisu@economictimes.ro

Lasati un comentariu