Luni, 23 decembrie 2013

Necesitatea implementarii unui pact european de crestere

Sursa: BT Securities

Rezultatul alegerilor din Grecia si Franta a dat ceva bataie de cap pietelor financiare, marcand ascensiunea unor forte politice diferite de cele care, in cazul Frantei, au contribuit la realizarea strategiei europene de combatere a crizei sau care, in cazul Greciei, au negociat programul de salvare.

Cu precadere in Grecia situatia este ingrijoratoare: repudierea austeritatii a generat o schimbare de magnitudine pe scena politica elena, unde pentru prima data in ultimii 60 de ani, partidele principale Pasok (socialisti) si Noua Democratie (conservatori) nu izbutesc sa obtina majoritatea absoluta, lasand in schimb loc unor factiuni radicale. Riscurile mari rezulta din dificultatea formarii unei coalitii de guvernare, in conditiile in care stanga radicala (Syriza) si-a consolidat electoratul (locul 2 cu 16.8% din voturi) prin ostilitate fata de conditiile pachetului de salvare. Se pomeneste tot mai mult de renegocierea masurilor, insa autoritatile europene si FMI au lasat sa se inteleaga ca singura alternativa pentru Grecia este iesirea din zona euro. O atitudine deloc surprinzatoare, avand in vedere dificultatea cu care s-a ajuns la o intelegere si necesitatea mentinerii coerentei liniei de actiune. In plus, grecii pornesc de data asta de pe o pozitie mai putin credibila, o eventuala catapultare a tarii lor din zona euro fiind mult mai usor de digerat acum decat ar fi fost anul trecut, pe de-o parte datorita faptului ca sectorul privat si-a marcat deja o mare parte din pierderi, iar pe de alta, pentru ca sistemul bancar european e mai robust si mai bine echipat pentru a absorbi un astfel de soc (in principal datorita programului de refinantare LTRO). Iar cand cele mai mari ponoase le-ar trage chiar grecii, e foarte putin probabil ca cele trei institutii internationale sa se aseze iar la masa tratativelor.

Daca ramanerea Greciei in zona euro este o solutie mai buna decat abandonarea monedei unice si revenirea la drahma, e greu de spus – argumente exista pentru ambele situatii. Cert este ca marea majoritate a grecilor (60-70%) se pronunta inca in favoarea mentinerii tarii lor in zona euro. Astfel, in cazul in care s-ar ajunge la noi alegeri in iunie, este posibil ca cele doua partide sustinatoare ale programului sa reuseasca sa adune voturile necesare in contextul in care pe 6 mai s-a inregistrat si un absenteism record de 34.9%. Chiar daca impactul teoretic al iesirii Greciei din zona euro este cu mult diminuat acum, trebui totusi sa preocupe implicatiile mai putin evidente ale unei astfel de decizii si efectele fisurarii constructiei europene. Oricat de nesemnificativa ar parea in cifre o astfel de separare, crearea unui precedent este deosebit de periculoasa si ar subrezi in scurt timp structura europeana. Chiar daca a iesi din zona euro nu presupune expulzarea din UE, e greu de conceput cum o Grecie discreditata si-ar putea pastra calitatea de membru intr-un grup de tari ce colaboreaza strans, provocandu-le in acelasi timp serioase pierderi financiare. Odata cu rezultatul acestor alegeri, Grecia a revenit, asa cum prevedeam, in colimatorul pietelor financiare si va ramane astfel pana cand, sa speram, se va realiza o coalitie de guvernamant pro-europeana.

In pofida perceptiei generale, cel putin cea de prim moment, rezultatele alegerilor din Franta nu sunt nici pe departe la fel de alarmante. In primul rand fiindca socialistul Hollande a asigurat opinia publica inca inainte de a castiga scrutinul de duminica ca nu va readuce in discutie pactul fiscal si nici mandatul Bancii Centrale Europene. Apoi pentru ca mentinerea unei stranse colaborari intre Franta si Germania comporta o miza prea mare pentru a fi detonata de un comportament iresponsabil – aici vorbim de un lider socialist, si nu de unul extremist.

De fapt, planul noului presedinte francez nu suna deloc rau, fiind axat pe masuri responsabile de stimulare economica, iar Europa are nevoie foarte mare de un pact de crestere care sa complementeze masurile de austeritate. Programul Hollande e construit pe cateva elemente cheie: emiterea de obligatiuni europene comune pe proiecte de finantare a infrastructurii, consolidarea rolului BEI in finantarea de proiecte europene, taxarea tranzactiilor financiare si eficientizarea utilizarii fondurilor structurale.

Orientarea spre un complex de masuri de crestere economica este receptata favorabil si de conducerea BCE. Sa nu omitem ca participarea la aceste noi eforturi de relansarea economica in zona euro este si in favoarea reticentilor lideri germani, daca ne gandim ca o contractie prelungita a economiei europene generata de masurile de austeritate ar ajunge sa traga in jos si economia germana, cu toate avantajele ei de moment.

Asa cum am mai spus, coerenta in actiune, adoptarea unei strategii unitare si implementarea masurilor de austeritate au rol esential in temperarea pietelor financiare si restabilirea increderii investitorilor. Acum insa am intrat intr-o faza noua, in care consecintele imediate nocive ale acestor masuri trebuie contracarate printr-o strategie comuna de crestere economica. Iar asta cu atat mai mult cu cat, un alt factor de mare risc pentru conservarea blocului european (pe langa cel politic) incepe sa se faca resimtit: diferentierea, dupa ritmul de dezvoltare, a doua Europe. Am mai vorbit in rapoartele nostre despre defazajul existent intre economiile europene nordice si cele sudice, mediteraneene, unele competitive, celelalte ingropate in deficite. Aceasta divergenta s-a manifestat dintotdeauna, insa criza datoriilor suverane si implementarea masurilor de austeritate au intensificat-o binisor in ultimele luni, evolutie ce se reflecta foarte clar in cifre. In timp ce Spania se loveste de noi si grave probleme in sectorul bancar si pe piata muncii (somajul la 24.1%), iar Franta se confrunta cu deteriorarea productiei industriale si cresterea somajului, Germania sfideaza, reusind sa obtina o crestere substantiala de 2.8% in productia industriala (pe seama revitalizarii consumului domestic si a constructiilor), o crestere a exporturilor la niveluri record si un grad de somaj la cel mai mic nivel din anii ‘90 incoace.

Chiar daca cererea de produse germane din pietele emergente si in mod special din Asia a contracarat scaderea cererii din zona euro, iar piata de autoturisme de lux din China (controlata in proportie de 80% de producatorii germani) e in continua expansiune, economia germana nu este imuna la evolutia economica a principalului sau partener comercial (zona euro concentreaza 40% din exporturi) si e direct interesata de aplicarea unui program de stimulare a cresterii in regiune. In final, putem spune ca de modul in care guvernele europene vor gestiona acesti doi factori de risc – cel politic si cel de scindare pe criterii de competitivitate – depinde in mare masura inlaturarea presiunilor asupra Uniunii si dobandirea echilibrului economic in regiune.

Comentariu de Dan Rusu, seful departamentului de analiza al societatii de brokeraj BT Securities

Lasati un comentariu