Marti, 02 decembrie 2014

Nicoleta Banica, UniCredit CAIB : Daca oferta Petrom se va adresa doar capitalelor financiare clasice, exista riscul sa nu fie subscrisa in intregime

Sursa: BVB

Oferta prin care statul va scoate la vanzare pachetul de 9,84% din actiunile OMV Petrom (SNP) nu va fi suprasubscrisa, considera Nicoleta Banica, seful departamentului clienti institutionali din cadrul Unicredit CAIB Securities Romania, al doilea jucator in topul brokerilor la Bursa de la inceputul acestui an.

Nicoleta Banica este cunoscuta pe piata drept unul dintre oamenii cel mai bine conectati la pulsul pietelor financiare. Inainte de a ajunge la UniCredit, ea a lucrat in divizia de brokeraj a ING si la KBC Securities, fiecare dintre aceste societati fiind lideri de piata la momentele respective.

“Nu cred ca oferta Petrom va fi suprasubscrisa, iar daca se va adresa capitalelor financiare clasice, sunt sceptica in ceea ce priveste capacitatea de a vinde oferta in intregime. Pe de alta parte, Renaissance Capital (liderul consortiului care intermediaza vanzarea – n.red) are acces la anumite piete pe care marile grupuri financiare nu au o prezenta puternica, ceea ce ma face sa cred ca exista déjà o baza de clienti catre care actiunile vor fi oferite”, a declarat Nicoleta Banica, Head of Sales in cadrul UniCredit CAIB Securities Romania.

UniCredit a participat alaturi de banca de investitii Goldman Sachs in cursa pentru alegerea intermediarului ofertei Petrom, clasandu-se pe locul al doilea dupa consortiul format din Renaissance Capital, EFG Securities, BT Securities si Romcapital.

Renaissance Capital este cea mai puternica banca de investitii din Rusia, operatiunile ei concentrandu-se totodata pe pietele din Comunitatea Statelor Independente (CSI), Africa si Asia. Consortiul condus de rusii de la Renaissance a castigat mandatul pentru oferta Petrom, cerand un comision de 0,325%, cu mult sub estimarile pietei.

Nicoleta Banica estimeaza ca oferta Petrom nu va depasi 550 milioane de euro, in pofida declaratiilor guvernantilor care spera sa obtina pe pachetul de 10% mai mult decat au obtinut in 2004 la privatizarea companiei. La momentul respectiv, austriecii de la OMV platisera 670 milioane de euro pentru 33% din actiunile companiei, realizand ulterior o majorare de capital in valoare de 830 milioane de euro, care i-a permis sa-si majoreze participatia la 51%.

“O valoare de 500-550 milioane de euro pentru aceasta oferta mi se pare mai aproape de realitate”, a precizat Banica.

O parte din oferta Petrom ar putea fi rezervata micilor investitori, pentru a crestere numarul investitorilor locali, unii actori din piata de capital cerand chiar ca 50% din oferta sa mearga catre micii investitori.

“O suma de 250 milioane de euro mi se pare foarte greu de absorbit de micii investitori. In opinia mea, un procent de maxim 30% ar fi absolut suficient pentru investitorii de retail”, a mentionat Nicoleta Banica.

Vanzarea de actiuni de la Petrom ar putea fi prima dintr-o serie de oferte pe care statul roman le-ar putea aduce la Bursa. Un draft al scrisoarei de intentie convenita de guvern cu reprezentantii Fondului Monetar International (FMI), facut public in aceasta saptamana, arata ca pachete de 10-20% dintre cele mai importante companii de stat, precum Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, CFR Marfa, Tarom, vor fi vandute prin oferte publice initiale (IPO) sau prin tranzactii cu investitori strategic.

“Ofertele pe care statul intentioneaza sa le aduca pe Bursa sunt singura speranta pentru piata de capital locala pe termen scurt si mediu”, considera Nicoleta Banica.

Venirea pe Bursa a unor companii mari de stat ar fi si singura sansa pentru ca piata de capital locala sa atraga si emitenti din sectorul privat.

“Daca lucrurile se intampla asa cum au fost anuntate, forta pietei va atrage si emitenti din sectorul privat. Insa fara exemplul unor companii de stat , este greu de crezut ca emitenti din sectorul privat vor alege Bursa”, spune Banica.

Companiile private sunt foarte greu de convins sa vina pe Bursa, in conditiile in care antreprenorii care le conduc au inca o imagina departe de realitate in ceea ce priveste valoarea business-urilor lor.

“Foarte multi antreprenori cred ca business-urile lor sunt la valorile dinaintea crizei”, afirma Nicoleta Banica.

Pentru ca o oferta de actiuni sa fie atractiva pentru investitori, este de preferat ca aceasta sa fie vanduta si cu un discount fata de valoarea “corecta”, acelasi lucru fiind valabil si in cazul Petrom, mai ales daca ai asteptari ca si micii investitori sa cumpere actiuni.

Azi, la ora 16:03, actiunile Petrom se tranzactionau la Bursa la pretul de 0,415 lei/actiune, valoarea pachetului de 9,84% fiind de 564,2 milioane de euro.

Pentru derularea ofertelor la celelalte companii, statul a stabilit ca deadline in general sfarsitul anului viitor, dupa ce pana la finele lunii iunie vor alege consultantul juridic, iar pana la finele lunii septembrie, banca de investitii, care va asista statul la aceste vanzari.

“Termenele sunt rezonabile, dar trebuie vointa. Daca nu se vor respecta deadline-urile, acesta va fi principalul motiv”, conchide Nicoleta Banica.

Pe Bursa sunt liber tranzactionabile in prezent (free-float) circa 6% din actiunile Petrom, pachetul majoritar aflandu-se in proprietatea austriecilor de la OMV. Statul roman, prin intermediul Ministerului Economiei, si Fondul Proprietatea (FP) controleaza cate 20% din actiuni, un alt pachet de 2% fiind detinut de BERD.

Acest articol a fost publicat pe site-ul antena3.ro

catalin.ciocan@economictimes.ro

Lasati un comentariu