Vineri, 04 aprilie 2014

Optimismul pietelor primeste sprijin din partea increderii in economia Germaniei

Scaderea ratingului EFSF nu sperie pietele

S&P a scazut luni ratingul fondului de sprijin de urgenta EFSF pana la AA+. Pierderea unei trepte nu a insemnat o mare surpriza pentru speculatori, mergand in aceeasi linie cu scaderile in bloc ale evaluarilor a noua tari din zona Euro la sfarsitul sedintei de vineri. Cu toate acestea, Euro a continuat tendinta de apreciere in fata dolarului american – primind un ajutor important din partea a doua oferte de datorie europeana incheiate cu succes. Franta a obtinut luni dobanzi mai mici (0,4% fata de 0,45% pe 9 ianuarie) pentru titlurile sale pe 12 luni, iar marti Spania a reusit sa se imprumute mai ieftin, strangand in total 4,88 mld. de Euro, aproape de nivelul maxim pe care si-l propusese. Valul care a purtat cotatiile actiunilor mai sus a tinut si de sperantele clarificarii pierderilor sectorului privat expus pe Grecia. Discutiile  sunt asteptate a fi reluate miercuri, iar timpul se scurge rapid, ceea ce face ca veselia ce a cuprins pietele sa fie aparent destul de fragila. Cresterea PIB-ului Chinei cu 8,9% in trimestrul patru a imprastiat indoiala privind o incetinire drastica a economiei aflate pe locul al doilea mondial, imprimand euforie in pietele asiatice transferata si in Europa. In acest mediu, indicele pietei de capital germane a avansat cu aproape 2% marti inaintea unor corectii moderate. Revenirea consistenta a increderii analistilor si investitorilor a intarit suplimentar argumentatia cumparatorilor.

Grafic DE.30 – H1

Increderea se reconstruieste mai rapid in Germania

Indicele de incredere in economia Germaniei construit de ZEW a cunoscut un salt neasteptat de puternic, de la -53,8 la -21,6 luna aceasta, marcand o revenire cu atat mai interesanta cu cat cei intervievati luasera in calcul scaderile de rating din partea S&P. O recesiune ar putea fi evitata, considera presedintele ZEW, dar riscurile venind din partea prelungirii crizei europene sunt relevante. Indicatorul ramane insa la scara istorica intr-o zona de pesimism, sub media de +24,5.

Indicele de incredere ZEW pentru Germania. Sursa: ZEW

Comentariu de Claudiu Cazacu, analist piete financiare in cadrul societatii de brokeraj X-Trade Brokers

Lasati un comentariu