Luni, 21 mai 2012

Patrick Vande Kerckhove, KBC: Ne indreptam spre minimele din 2009, dar fundamental multe companii au devenit ieftine

Culoarea verde a revenit pe Bursa de la Bucuresti (BVB) in ultima sedinta, principalii indici ai pietei recuperand peste jumatate din pierderile istorice inregistrate marti. BET, indicele celor mai lichide zece actiuni, a terminat in urcare cu 9,5%, iar per ansamblu piata a castigat 8,1%. Si in afara Romaniei bursele au avut o zi buna, la inchiderea BVB in Europa inregistrandu-se cresteri de pana la 4%.

„Vedem zile cu scaderi de peste 3 procente, apoi, in sedinta urmatoare reveniri la fel de puternice. Aceasta volatilitate foarte ridicata precum si volumele in crestere vor fi caracteristice tuturor pietelor in lunile urmatoare. Totusi, este destul de clar ca directia este spre minimele din anul 2009. Nu spun ca vom ajunge pana la acele praguri, dar daca minimele vor fi sparte, vom cobori destul de mult sub ele”, a declarat Patrick Vande Kerckhove, General Manager Retail în cadrul KBC Securities Group.

Societatile de investitii financiare (SIF), reprezentate de indicele BET-FI, au crescut in medie cu 7,9%, fiind aproape de a reveni peste nivelul de 20.000 puncte. SIF Oltenia (SIF5) s-a plasat in topul lichiditatii, cu un rulaj de 6,8 mil. lei (1,6 mil. euro), pretul unui titlu SIF5 fiind de 1,13 lei, in urcare cu 8,6%. Cea mai mica apreciere din sector, de 6%, a fost notata in dreptul SIF Banat Crisana (SIF1).

Dupa scaderea cu aproape 15% consemnata cu o zi in urma, Petrom (SNP) a avut astazi una dintre cele mai bune evolutii din piata, un titlu SNP fiind tranzactionat la inchidere pentru 0,286 lei, in crestere cu 12,1%. Aprecieri importante au mai fost notate si in domeniul farmaceutic Antibiotice (ATB) castigand  12,7%, iar Biofarm (BIO), 13%.

„O greseala majora si des intalnita in aceasta perioada tulbure este ignorarea datelor fundamentale. De exemplu o mare companie belgiana care activeaza in domeniul petrolului a pierdut peste 10% in urma caderilor recente inregistrate de toate bursele. Daca ne uitam pe fundamentale, compania este aceeasi cu cea de acum o luna, asa ca ea nu s-a depreciat in sine, ci doar actiunile au devenit mai ieftine – un bun motiv pentru a intra la cumparare. Sunt sigur ca astfel de exemple sunt si in Romania”, spune Kerckhove.

Lichiditatea rezultata din schimburile cu actiuni pe BVB a fost de 34,3 mil. lei (8,2 mil. euro), in piata fiind facute si trei deal-uri cu titluri ale Condmag (COMI), SIF Oltenia si SIF Muntenia (SIF4). Valoarea totala a celor trei tranzactii negociate a fost de 4,7 mil lei (1,1 mil. euro), pretul platit pentru fiecare dintre actiuni fiind identic cu cel inregistrat marti.

ionut.sisu@economictimes.ro

Lasati un comentariu