Luni, 21 mai 2012

Pesimismul se retrage din pietele globale

Am decis vineri sa ma opresc cel putin temporar din a mai urmari ipoteza unor aprecieri suplimentare ale yenului japonez si ale cotatiilor aurului. Ma temeam ca perceptia investitorilor potrivit careia tabloul macro american se deteriora in mod notabil se afla deja intr-o postura vulnerabila.

Pe parcursul saptamanii trecute, o serie de cifre economice sosite din Statele Unite, dar si din alte economii globale (Australia, China, zona euro, Elvetia), marcasera surprize pozitive. Anuntate vineri, insa, cifrele guvernamentale privind dinamica pietei americane a muncii in luna august au dat lovitura de gratie.

Exceptand cresterea ratei somajului la 9,6%, care de altfel a confirmat estimarile, toti ceilalti parametri – numarul de locuri de munca pierdute la nivel agregat in sectorul „nonfarm” dar si al celor castigate in sectorul privat, ca si ajustarile facute datelor raportate initial pentru iulie – au surprins pozitiv asteptarile. Cu datele disponibile acum, perspectiva unui consens in cadrul Rezervei Federale privind angajarea institutiei intr-o noua perioada de relaxare monetara cantitativa pare sensibil mai indepartata decat credeam la mijlocul lunii iulie sau chiar imediat dupa cel mai recent anunt de politica monetara din 10 august.

In a doua parte a zilei de vineri, cotatiile bondurilor guvernamentale americane au continuat sa piarda teren. Atat yenul japonez cat si dolarul american s-au depreciat, ceea ce a facut ca avansul cursului USD/JPY deasupra nivelului 85 sa fie de foarte scurta durata. Cotatiile aurului au suferit o oarecare depreciere la randul lor, dar nu atat de pronuntata pe cat ma asteptam (in acelasi timp, pretul spot al argintului a continuat sa creasca atingand cele mai mari cotatii din ultimii 2 ani si jumatate, iar la COMEX cotatiile futures ale cuprului cu scadenta cea mai apropiata au afisat maximul ultimelor 4 luni).

In anumite conditii, pot decide sa revin asupra ipotezelor abandonate vineri, nu cred ca meritele acestora au fost compromise iremediabil. Totodata, deprecierea dolarului american poate antrena noi oportunitati de speculatie.

Comentariu de Mihai Nichisoiu, analist piete internationale in cadrul societatii de brokeraj Tradeville

Lasati un comentariu