Joi, 25 decembrie 2014

Povestea unui trader de succes poate fi povestea ta? Interviu cu Sergiu Paramanov, Branch Manager Bulbrokers

Care este diferenta intre un trader bun si un trader norocos?

In primul rand daca luam acest concept ca atare, un trader norocos nu va avea rezultate sustenabile pe termen lung, pe cand un trader bun va avea rezultate bune pe o perioada indelungata. Acest aspect nu exclude faptul ca un trader bun sa fie si unul norocos, desi norocul in acest caz, pentru un trader profesionist, se va traduce in probabilitatea de succes a tranzactiilor sale. Norocul apare in discutie in special la traderii incepatori, atunci cand nu se tranzactioneaza in baza vreunui fundament, cand majoritatea tranzactiilor sunt luate pe intuitie, fara calcularea unor posibile scenarii pe care pretul le-ar putea urma. Avand in vedere ca evolutia pietelor atat a celor de capital, cat si a celor monetare, nu este una aleatoare pe termen lung, putem exclude termenul noroc in ceea ce priveste un trader, considerand astfel ca o tranzactie castigatoare sau pierzatoare nu se datoreaza norocului sau lipsei acestuia, ci sistemului prin care s-a luat decizia de a intra intr-o tranzactie.

Poate fi oricine un trader bun?

Daca ne rezumam la semnificatia de trader, ca si persoana care tranzactioneaza pe pietele financiare, fie banii personali fie banii unor entitati juridice in scopul atingerii unor obiective stabilite initial, putem considera “tradingul” a fi un job ca oricare altul. Asa cum nu oricine poate fi doctor sau programator, la fel nu poate fi nici trader. Un trader bun este acea persoana care-si atinge obiectivele ce au ca scop final obtinerea de profit. La fel ca in orice alta profesie, profesionalismul si performanta constanta a unui trader, ce diferentiaza un trader bun de un alt trader, se dobandeste in timp odata cu experienta acumulata.

 Ce sfaturi le-ati da traderilor pentru a obtine randamente mai bune?

La fel ca in orice alt domeniu, pentru a fi un trader performant, trebuie sa pornesti de la un studiu in profunzime in ceea ce privesc pietele financiare si modul lor de functionare. Orice trader trebuie sa cunoasca mai multe tehnici de analiza a pietelor financiare pentru a-si putea forma propriul sistem viabil pe termen lung. Pentru a putea avea un randament crescator pastrand un risc constant este necesara imbunatatirea continua si adaptarea la conditiile actuale de piata a unui sistem ce ofera randamente satisfacatoare in prezent. De cele mai multe ori randamentele obtinute trebuie comparate cu randamentele ce ar fi putut fi obtinute daca se alegea o alta investitie. Un sfat important ce ar trebui sa fie urmat de toti traderii, este stabilirea unor obiective clare atat pe termen lung, cat si pe termen mediu si scurt. In tot acest demers nu ar trebui sa existe abateri considerabile de la un sistem ce a fost creat si cu care s-a obtinut rezultate favorabile in trecut. Ca si in cazul portofoliilor de actiuni, portofoliile valutare pot reprezenta o diversificare a riscului care sa duca intr-un final la un randament mai ridicat. Asadar traderii ar putea avea in considerare o diversificare a investitiilor speculative, desi in practica exista argumente pro si contra la nivelul randamentelor unei astfel de strategii. In concluzie, disciplina estea cel mai important factor care ar putea mari considerabil randamentele unui trader.

Care sunt pasii pentru a ajunge de la un investitor la un trader de succes?

Pentru a se putea face trecerea de la investitor la trader cred ca cel mai bine este sa facem o comparatie intre cele doua clase. Majoritatea participantilor la pietele financiare se considera a fi investitori, dar spre surprinderea multora dintre noi, cele mai mari profituri in sectorul financiar sunt obtinute de institutiile speculative, asa numitii “traderi”. Investitorii sunt acele persoane care isi plaseaza banii pe termen lung, in actiunile sau participatiile unor companii in scopul de a obtine profit in urma aprecierii acestora in timp. De cele mai multe ori investitorii nu au un plan in cazul in care investitiile scad in valoare. Ei raman blocati in investitia initiala in speranta ca preturile vor creste iar investitia va deveni profitabila. Criza economica actuala, inceputa ca si criza financiara in 2008, dovedeste inca odata ca investitiile de tip “buy and hold” nu mai sunt eficiente. Investitorii au anumite cunostinte de trading, insa aceste cunostinte sunt afectate de ceea ce citesc zilnic in presa financiara cum ca tradingul este riscant, periculos, implica un risc ridicat, multa munca, etc. Pe de alta parte actiunea de “a investi” este promovata ca fiind cea mai buna, cea mai sigura.

De cealalta parte, traderii adopta o atitudine proactiva de a investi. Traderii au un plan si un obiectiv clar: plasarea banilor pentru a aduce profit in orice context al pietei. Ca si trader nu inseamna ca trebuie sa initiezi si sa inchizi tranzactii foarte frecvent. Aceasta este o conceptie general gresita. Un trader are tot timpul un plan dupa care initiaza sau inchide tranzactiile. Spre deosebire de investitori, ei stiu ce sa faca atunci cand piata merge in defavoarea lor sau atunci cand le este favorabila. Deosebirea principala dintre un investitor si un trader o reprezinta chiar acest fap, ca traderul are tot timpul un plan. Pentru a avea succes, orice trader are nevoie de un trend pentru a fi profitabil. Indiferent de metoda de tranzactionare folosita, tranzactionarea modelelor de pret, a formatiunilor de lumanari, pe termen scurt, pe termen lung, “buy and hold”,  tehnic, fundamental, tranzactionarea stirilor, IPO, etc, daca respectivul instrument nu merge in directia favorabila, nu putem fi profitabili.  Cei mai multi dintre traderi au o abordare de urmaritori ai trendului. Acestia raspund la ceea ce se intampla in loc de a prezice ceea ce s-ar putea intampla. Ei urmeaza pretul si modificarile acestuia pentru a gasi un moment oportun de a intra sau a iesi dintr-o tranzactie. Acest lucru ii diferentiaza de investitori care au o atitudine mult mai pasiva.

Pentru a face trecerea de la investitor la un trader de succes cred ca in primul rand trebuie sa existe disponibilitatea acordarii unui timp mult mai indelungat pentru analiza in detaliu a pietei si in special a instrumentului tranzactionat. Al doilea lucru si cel mai important este disciplina utilizarii unei strategii fara a se abate de la aceasta. Pe langa comportamentul tipic unui investitor, acela de a diversifica eficient portofoliul si de a cauta randamente peste riscul asumat, investitorii trebuie sa ia in considerare inca un element foarte important in trading si anume money management. Trebuie sa existe intotdeauna un control asupra eventualelor pierderi prin utilizarea unor ordine de tip stop loss, cat si un control asupra protejarii castigurilor prin utilizarea unor ordine de marcare a profitului. In final, pentru ca obiectivul traderului este de a obtine randamente in crestere, acesta va trebui sa reinvesteasca profiturile obtinute, respectand aceleasi principii enuntate mai sus.

Bulbrokers este o societate de brokeraj din Bulgaria, fiind autorizata totodata si de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare din Romania (CNVM).

2 Comentarii

  1. PimpTrader spune:

    Ia intrebati-i pe Warren Buffet si pe Carlos Slim ce parere au de traderii astia pe care-i laudati asa…veti invatza sa conduceti tractoare si taxiuri d-lor brokeri…

  2. Marian spune:

    Asa era si Sima acum cativa ani. :) )

Lasati un comentariu