Marti, 22 mai 2012

Pragurile suport si de rezistenta pentru toate actiunile de la BVB

Sursa: BT Securities

Analistii societatii de brokeraj BT Securities au in continuare o perspectiva negativa pe termen scurt in ceea ce priveste actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) si SIF Transilvania (SIF3), dar in schimb au trecut la o perspectiva neutra fata de actiunile SIF Oltenia (SIF5), comparativ cu raportul de analiza tehnica prezentat la inceputul saptamanii.

“Suportul de la 1,32 lei (pentru actiunile SIF5 – n.red) nu a cedat nici acum, asa ca am decis sa mutam la perspectiva neutra in tracker, pana primim confirmarea.”, a precizat Dan Rusu, seful departamentului de analiza al BT Securities, in cadrul unui raport emis ieri seara.

Sursa: BT Securities

Pe de alta parte, in cazul actiunilor SIF Banat-Crisana, analistul mentioneaza ca acestea s-au intors de la 1,08 lei si acum pare ca acea miscare sa fi fost doar o retestare.

“Dar, asa cum am spus, reconfirmarea negativa vine sub 1,02 lei (caz in care mergem la 0,98 lei si apoi sub minimele din iunie).”, a precizat Rusu.

Pentru actiunile SIF Moldova (SIF2), unde indecizia persista in continuare, analistul a ajustat in jos rezistenta dincolo de care acestea ar intra in teritoriu pozitiv, mai exact la 1,08 lei.

Sursa: BT Securities

“Suportul vine tot la la 1,02 lei. Asteptam confirmarea, fiindca miscarea de aici va fi ampla.”, spune analistul BT.

Actiunile SIF-urilor au inceput sedinta de azi cu cresteri, in medie, de 2%, dar lichiditatea este redusa. Evolutia buna vine in contextul aprecierilor puternice de pe pietele internationale, unde ieri principalii indici bursieri americani au sarit cu aproape 3%.

catalin.ciocan@economictimes.ro

Lasati un comentariu