Vineri, 04 aprilie 2014

Redevine USD victima de serviciu?

In perioada care a trecut de la inceputul lunii septembrie, am testat de trei ori ipoteza unei aprecieri generalizate a USD. Am initiat cel mai recent pariu pro-USD la mijlocul lunii decembrie, impotriva unor valute emergente precum HUF si TRY, dar am fost nevoit sa abandonez acest pariu saptamana trecuta, in conditiile in care o serie de piese nu se mai potriveau in puzzle-ul favorabil monedei americane.

Ne-am concentrat inca din toamna asupra relaxarilor monetare ad-hoc din lumea emergenta si zona euro. Dar saptamana trecuta Banca Centrala Europeana nu a taiat dobanda cheie si atentia se muta acum spre sedinta Rezervei Federale de saptamana viitoare, perceptia fiind ca banca centrala americana va semnaliza explicit oportunitatea QE3, de aceasta data centrata asupra pietei imobiliare locale. Iar discutiile dintre Atena si creditorii sai au acum o mai buna sansa de a se finaliza cu o intelegere, si probabil vom primi un anunt oficial in acest sens astazi.

Chiar EUR/USD se corecteaza pozitiv dupa ce vanzatorii nu au reusit sa vada cotatii sub 1.26, in ciuda ingrijorarilor recente legate de o posibila escaladare a crizei zonei euro. Amintiti-va ca exista o expunere speculativa net short record la Chicago (grafic) si ca, in debutul acestei saptamani, jucatorii cu agende pe termen scurt puteau deveni foarte tentati sa parieze pe un short-squeeze (vedeti “EUR/USD – cumparatorii incearca din nou”; 18 ianuarie).

Dar, spre deosebire de primavara 2009 sau vara 2010, semnalele (cvasi-)oficiale pe care le-am primit in saptamanile recente in legatura cu oportunitatea QE3 in Statele Unite nu au mai generat vanzari impulsive de USD. Chiar daca QE3 se intampla, este mai usor sa ne imaginam EUR in postura de moneda de finantare a speculatiilor globale carry-trade. Banca Centrala Europeana ofera lichiditate teoretic infinita (si o noua injectie la scadenta de 3 ani este programata pentru sfarsitul lunii februarie), dar nu am inca sentimentul ca zona euro a reusit sa se indeparteze in mod rezonabil de un accident sistemic.

Pentru o perioada, mediul poate ramane ostil monedei americane, dar, spre deosebire de primavara 2009 sau vara 2010, nu sunt tentat sa pariez agresiv impotriva USD.

Comentariu de Mihai Nichisoiu, analist piete internationale in cadrul societatii de brokeraj Tradeville

Lasati un comentariu