Marti, 31 decembrie 2013

Restructurarea creditelor in Romania (II)

Imprumuturi acordate de institutii financiare non-bancare

Pentru a asigura si mentine stabilitatea financiara a mediului economic, Parlamentul Romaniei a adoptat în aprilie 2009 Legea 93 cu privire la institutiile financiare non-bancare, ce reglementeaza conditiile minime de acces la activitatile de creditare in Romania, prin instituţiie financiare non-bancare.

Conform Legii 93/2009, institutiile financiare non-bancare sunt acele entitati, altele decat institutiile de credit, care efectueaza activitati de creditare cu titlu profesional, in conformitate cu dispozitiile prevăzute in aceasta lege.

De asemenea, Legea 93/2009 prevede ca Banca Nationala a Romaniei (“BNR”) este singura autoritate competenta sa decida daca activitatea desfasurata de catre o entitate reprezinta o activitate de creditare cu titlu profesional, fiind astfel supusa prevederilor acestei legi.

Pentru a evalua daca o activitate reprezinta activitate de creditare efectuata cu titlu profesional, BNR va lua in considerare anumite aspecte, cum ar fi: desfasurarea acestor activitati ca activitati economice in mod independent, orientate spre realizarea de venituri din mod continuu; existenta anumitor structuri interne specializate in domeniul creditarii, care au rolul de a analiza şi gestiona in special aceste activitati. In cazul in care activitatile de creditare efectuate de catre persoanele juridice sunt in conformitate cu criteriile stabilite de lege, astfel de entitati sunt considerate institutii financiare non-bancare, ele avand obligatia de a efectua aceste activitati numai in conformitate cu prevederile Legii 93/2009, incluzand obligatia de a se inregistra in calitate de institutii financiare non-bancare la BNR.

Aceste institutii sunt in general constituite ca societati pe actiuni, iar acestea includ de obicei, in denumirea lor, expresia “institutie financiara non-bancara” sau abrevierea “IFN”. Potrivit legii, ele au dreptul de a efectua anumite activitati de creditare, cum ar fi: acordarea de credite, incluzand, fara limitare, creditele de consum, credite imobiliare, finantarea pentru tranzactiile comerciale, operatiunile de factoring si altele; leasing financiar; emiterea de garantii, asumare de angajamente de garantare, asumare de angajamente de finantare; acordarea de credite cu primire de bunuri in gaj; alte forme de finantare de natura creditului.

Prin urmare, companiile ce se confrunta cu dificultati financiare pot cauta astfel de societati inregistrate la BNR ca IFN-uri, care le pot acorda fondurile necesare pentru a se redresa in aceste perioade dificile.

Metode alternative de finantare

Chiar daca bancile implementeaza scheme de restructurare a creditelor, si chiar daca societatile ce se confrunta cu dificultati financiare pot recurge, de asemenea, si la imprumuturi acordate de IFN-uri, acestea nu sunt totusi suficiente pentru companiile ce sunt nevoite sa caute in permanenta mijloace alternative de finantare pentru a supravietui crizei economice actuale.

Imprumuturi intra-grup
O posibila metoda alternativa de finantare este reprezentata de imprumuturile intra-grup. A existat o perioada, dupa anul 2006, cand activitatea de creditare intre companiile ce sunt membre ale aceluiasi grup a devenit mai putin frecventa, ca urmare a anumitor discrepante legislative. La acel moment, era in vigoare Ordonanta Guvernului nr. 28/2006 privind reglementarea unor masuri financiar-fiscale. Potrivit acestei ordonante, activitatea de creditare era limitata la activitatile de creditare efectuate cu “titlu profesional” de institutiile bancare si de cele financiare non-bancare. Totusi, aceasta lege nu ofera o definitie a criteriilor in baza carora o activitate de creditare poate fi considerata ca fiind efectuata cu “titlu profesional” sau nu.

Pentru a clarifica aceste discrepante, BNR a furnizat diverse interpretari oficiale privind criteriile pe baza carora o activitate de creditare putea fi considerata ca fiind efectuata cu titlu profesional. Potrivit interpretarii BNR, creditele intra-grup nu erau considerate ca fiind activitati de creditare efectuate cu titlu profesional, realizarea lor fiind deci posibila.

Cu toate acestea, in scopul de a clarifica aceasta problema, Legea 93/2009 mentioneaza in mod expres criteriile utilizate de BNR pentru a califica activitatile de creditare ca activitati desfasurate cu titlu profesional. Dat fiind faptul ca imprumuturile intra-grup nu reprezinta activitati orientate spre realizarea de venituri in mod “continuu”, si luand in considerare, de asemenea, faptul ca societatea ce acorda creditul nu detine de regula o structura interna specializata in domeniul creditarii, avand rolul de a analiza si gestiona respectiva activitate de creditare, asemenea imprumuturi intra-grup nu pot fi considerate drept activitati de creditare efectuate cu titlu profesional si, in consecinta, acestea nu sunt obligate sa respecte prevederile Legii 93/2009.

Intr-un asemenea context, imprumuturile intra-grup reprezenta o solutie legală şi viabila pentru companiile membre ale aceluiasi grup, in baza careia societatile cu un statut financiar mai puternic pot oferi sprijinul financiar necesar pentru alte companii din grup care se confrunta cu dificultati.

Cash-pooling
Desi cash-pooling nu este reglementat ca atare in legislatia romana, a fost utilizat tot mai mult in ultimul timp ca o alternativa de finantare pentru companiile ce au nevoie de lichiditati. Practic, aceasta metoda compenseaza lipsa de lichiditati a unei societati care este membra a unui grup cu lichiditatile apartinand unei alte societati din acelasi grup. Aceasta poate reprezenta o metoda buna de gestionare a lichiditatilor si s-a dovedit a fi o solutie viabila pentru companii in perioade in care exista o nevoie stringenta de lichiditati.

Concluzii

In incercarea lor de a identifica solutii intr-o perioada dificila din punct de vedere economic, companiile au fost nevoite sa-si diversifice functiile si rolurile lor pe piata. A fost necesar astfel pentru societati sa gaseasca programe mai flexibile de finantare, care ar putea asigura obtinerea fondurilor necesare pentru continuarea activitatii. In special pentru intreprinderile mici si mijlocii, lipsa de finantare poate conduce la obstacole serioase care ar putea face continuarea activitatii acelei companii chiar imposibila.

Societatile care au nevoie de finantare pot recurge acum la oricare dintre alternativele de finantare descrise mai sus: daca aceste societati nu indeplinesc conditiile necesare pentru a obtine credite de la banci, acestea pot încerca sa obtina imprumuturi de la IFN-uri; daca nici acest lucru nu este posibil, iar aceste societati sunt membre ale aceluiasi grup de societati, ele pot face uz de aceasta calitate si pot obtine astfel finantarea necesara printr-un mijloc de finantare intra-grup.

Cu toate acestea, identificarea celui mai adecvat mijloc de finantare trebuie sa ia in considerare situatia financiara actuala a societatii, precum si orice alte date relevante cu privire la companie; prin urmare, companiile ce au nevoie de fonduri ar trebui sa opteze initial pentru o consiliere competenta, care sa le sprijine in identificarea celei mai adecvate scheme de finantare.

Articol realizat de Cristina Ghiberdic, Associate, si Mark Meyer, Partner, in cadrul societatii de avocatura Rubin Meyer Doru & Trandafir


Lasati un comentariu