Marti, 24 decembrie 2013

Revista presei – 19 decembrie 2011

Ziarul Financiar: Dan Paul şi Lucian Anghel încearcă să-l detroneze pe Farmache din funcţia de preşedinte al BVB

Stere Farmache (55 de ani) este preşedintele Bursei de Valori Bucureşti din februarie 2008. El conduce bursa de 16 ani, fiind director general din iunie 1995, când BVB a fost reînfiinţată, până în decembrie 2008, când a renunţat la poziţia executivă pentru a prelua funcţia de prim-vicepreşedinte al Alpha Bank. În ianuarie 2010, Farmache a fost reales în funcţia de preşedinte, iar acum candidează pentru un nou mandat, fiind susţinut de firma de brokeraj Alpha Finance. Lucian Anghel este economist-şef şi director executiv al direcţiei de strategie şi dezvoltare din BCR începând din mai 2007. El lucrează în BCR din 1997. În perioada 2005-2010 a fost membru în consiliul de administraţie al BCR Asset Management (actuala Erste Asset Management), iar din ianuarie 2010 este membru în comitetul de investiţii al BCR Fond de Pensii. El candidează pentru funcţia de preşedinte al BVB cu sprijinul BCR. Erste se numără printre cei mai mari acţionari ai BVB. Dan Paul (43 de ani) este preşedintele Asociaţiei Brokerilor din 2005. El candidează din nou pentru funcţia de preşedinte al BVB după ce la începutul lui 2010 a pierdut alegerile în faţa lui Stere Farmache. Dan Paul a mai fost vicepreşedinte al BVB din 2006 până în 2010. El controlează firma de brokeraj Finaco Securities, una dintre cele mai mici de pe bursă. Dan Paul este broker din 1997.

Wall-street.ro: Transporturile au semnat contractul de intermediere pentru listarea a 20% din Tarom

Ministerul Transporturilor a semnat, cu asocierea formata din firmele de brokeraj Carpatica Invest si Swiss Capital, contractul de intermediere pentru listarea a 20% din actiunile Tarom, pentru un comision de 1,99% din valoarea totala a tranzactiei, scrie Mediafax.

HotNews.ro: Proces economic mamut la Frankfurt. Evaziune fiscala de 230 de milioane de euro din comertul cu certificate de emisii CO2, realizat prin Deutsche Bank

Tribunalul din Frankfurt da marti sentinta intr-unul dintre cele mai mari procese de criminalitate economico-financiara din Germania. Pe banca acuzatilor stau sase manageri de firme care s-au ocupat cu comercializarea drepturilor asupra certificatelor de emisii de gaze cu efecte de sera. Volumul certificatelor tranzactionate trece de un miliard de euro. Certificatele au fost cumparate din strainatate, trecute printr-un sistem-suveica de firme din Germania si in final vandute prin Deutsche Bank. Prin ingineria financiara soldata cu returnare necuvenita de TVA, fiscul german a fost pagubit cu 230 de milioane de euro. Ancheta a inceput anul trecut, cu o razie de proportii. In jur de 50 de firme si societati ar fi practicat evaziune fiscala in comertul cu drepturile asupra emisiilor de gaze cu efect de sera.

DailyBusiness.ro:Aberatiile noii taxe auto: Darile catre stat, mai mari decat valoarea masinii

Noua taxa auto, aprobata saptamana trecuta de Parlament, si care urmeaza sa intre in vigoare dupa ce va fi promulgata de presedintele Traian Basescu, va incurca si mai mult situatia de pe piata auto, iar statul, in loc sa castige mai multi bani, se va trezi cu alte procese, afirma expertii citati de DailyBusiness.ro. In plus, tot mai multi romani isi vor inmatricula masinile in Bulgaria sau alte state, spun specialistii, pentru ca taxa va fi, in cele mai multe cazuri, mai mare decat pretul masinii. Legea aprobata de Parlament impune tuturor proprietarilor de automobile achizitionate inainte de 2007 (momentul la care a fost aplicata prima taxa auto), sa plateasca taxa de poluare in momentul in care vor dori sa o instraineze.

Capital: Colapsul Europei – tehnici de supraviețuire

Chiar și în varianta pesimistă a unei crize de amploare în UE, viața trebuie să continue. Cu puțin noroc și ceva mai multă îndemânare, ne putem feri de efectele tragice ale furtunii economice. «Zona euro se prăbușește în zece zile», „Băncile centrale se pregătesc de colapsul monedei unice“, „Economia UE, în pericol“. Anunțurile de acest tip au devenit deja rutină și, după cât se pare, apocalipsa continentală s-a amânat din nou. Cu toate acestea, niciun om rațional nu poate elimina complet varianta pesimistă. Gândurile negre sunt cu atât mai presante cu cât situația personală este mai complicată – casa în care stai este, de fapt, a băncii, lucrezi într-un domeniu foarte sensibil la capriciile economiei sau banii pe care i-ai adunat cu greu sunt amenințați de inflație, de căderea cotațiilor bursiere ori, de ce nu, de falimente.

Gandul.info: “S-a vândut bancherilor” sau a avut o “criză de personalitate”? Motivele pentru care Marea Britanie a ales să se izoleze de UE în mijlocul crizei.

Decizia istorică a Uniunii Europene, luată la summit-ul de pe 9 decembrie, de a face un pas credibil înspre o politică fiscală comună, prin implementarea unui set concret de limite privind deficitul structural şi datoria publică în tot blocul UE, dar şi a unor sancţiuni drastice, a fost umbrită de “veto-ul” Marii Britanii. Pasul Londrei spre izolarea de UE nu a fost deloc uşor de luat, dar a avut motive puternice în spate, scrie presa străină. Ironic sau nu, Marea Britanie a blocat iniţiativa de modificare a tratatelor europene la exact 20 de ani după ce, la Maastricht, s-a decis adoptarea monedei euro, britanicii refuzând atunci să renunţe la moneda proprie.

Lasati un comentariu