Marti, 22 mai 2012

Rezultate sondaj EconomicTimes.ro: Cei mai multi dintre respondenti se asteapta ca BET-FI sa creasca cu cel putin 10% pana la finele anului

EconomicTimes.ro a publicat ieri un sondaj pentru a vedea care sunt asteptarile cititorilor sai in privinta a ceea ce vor face SIF-urile, cele mai tranzactionate actiuni de pe piata, pana la sfarsitul anului.

Cei mai multi dintre cei care au raspuns pana la aceasta ora (33% din total voturi) se asteapta ca SIF-urile sa creasca cu peste 20% in ultimele trei luni ale anului. De altfel, 60% dintre respondenti au indicat ca se asteapta la cel putin o crestere de 10% a indicelui.

Avand in vedere comentariile publicate pe site, dar si opinia unora dintre brokerii de pe piata, investitorii care sunt mai optimisti in privinta evolutiei SIF-urilor spera la un rezultat favorabil al legii privind ridicarea pragului de detinere la aceste societati pana la 5%. Proiectul de lege se afla in prezent in Camera Deputatilor, forul decizional in acest caz.

La polul opus, 19% dintre respondenti cred ca SIF-urile vor inregistra o scadere pana la sfarsitul anului, o posibila explicatie fiind si faptul ca acestia se indoiesc ca se va rezolva in acest an  problema privind pragul de detinere, avand in vedere ca a trecut deja mai bine de un an de cand proiectul de lege a ajuns in Parlament, iar acest subiect nu este vazut de politicieni ca fiind unul de importanta majora.

De mentionat ca sondajul nu este unul stiintific, dar in conditiile in care EconomicTimes.ro este o publicatie de nisa, adresata investitorilor de pe piata de capital, este de presupus ca o mare parte dintre ce care au raspuns la acest sondaj sunt si investitori la Bursa.

catalin.ciocan@economictimes.ro

Lasati un comentariu