Majoritatea pietelor europ
ene erau in scadere astazi dupa ce datele venite din SUA in ziua precedenta nu au mai alimentat optimismul investitorilor.
Google, detinatorul celui mai popular motor de cautare al internetului, a raportat un profit de 6,76 dolari/actiune, ratand astfel cu putin media estimarilor de 6,91 dolari/actiune, informeaza Bloomberg. Potrivit analistilor, principalul motiv pentru aceasta evolutie a fost reprezentat de subevaluarea costurilor pentru dezvoltarea in noile piete.
Tot in SUA, au fost publicate date care arata o crestere cu 24.000 pana la un maxim de 484.000, al numarului persoanelor ce solicita ajutor pentru somaj, indicand o nevoie mai mare de timp pana cand piata americana a muncii isi va reveni.
In Europa, dupa o deschidere cu scaderi de pana la 0,6% pe marile burse, ritmul corectiilor se reducea la ora 11:30, atunci cand indicele britanic FTSE 100 pierdea 0,2%, evolutii similare fiind notate in Germania si Franta. O evolutie de remarcat in cazul retailerului francez Carrefour ale carui actiuni au urcat cu 3%, dupa ce conducerea companiei a anuntat un plan de rascumparare a 6% din titluri.
Scaderi ceva mai mari se puteau vedea pe Bursa de la Viena, acolo unde indicele ATX isi reducea valoarea cu 0,6%.







