Marti, 22 mai 2012

Scenariile Intercapital pentru evolutia Bursei in 2011

Sursa: Intercapital Invest

Analistii societatii de brokeraj Intercapital Invest acorda o probabilitate de 50% scenariului de reluare a cresterilor  pe bursa locala, considerand ca pe masura ce economia Romaniei va da semne, chiar si timide, de iesire din criza, iar contextul international ramane optimist, decalajul de evaluare al actiunilor romanesti fata de cele din regiune se va micsora, iar aceasta tendinta poate incepe destul de rapid. Este pentru prima data din aprilie 2010, cand analistii Intercapital acorda o probabilitate majoritara scenariului de cresteri.

La sfarsitul anului trecut, indicele de referinta BET a ramas la un nivel cu 46,4% mai redus fata de nivelul de la finele lui 2007, anul de maxime pentru bursa locala, in timp ce indicele BET-FI, a ramas la un nivel in scadere cu 72,1% fata de aceeasi referinta.

“Pentru comparatie, indicele polonez WIG se situeaza cu numai 14,6% sub nivelul din 2007, indicele de la Praga, PX, cu  32,5% mai jos, iar cel din Budapesta, BUX, cu 18,7% sub valoarea din 2007”, au precizat analistii de la Intercapital.

Scenariul in care bursa are o evolutie laterala este vazut in continuare cu o probabilitate ridicata, de 40%, dar mai redusa totusi fata de rapoartele precedente, din iunie si septembrie 2010, cand probabilitatea era de 45% si respectiv 55%.

“Scenariul unei evolutii stabile ramane de actualitate, in special in cazul in care incertitudinile care afecteaza tara noastra la nivel macroeconomic, social si politic se prelungesc. Romania trebuie sa arate semnale mai hotarate de iesire din criza, dar si in ceea ce priveste gestionarea cheltuielilor statului si reforma administratiei. Numai in acest mod investitorii straini vor fi convinsi sa revina in Romania si sa abandoneze strategia de asteptare adoptata in a doua jumatate a anului 2010”, considera analistii.

Sursa: Intercapital Invest

Cea mai redusa probabilitate, de doar 10%, este acordata scenariului in care am putea asista la o revenire a scaderilor de anvergura la Bursa. Analistii spun ca la aproape doi ani de la minimele crizei inregistrate pe pietele de capital, scenariul unei reveniri a indicilor si preturilor actiunilor la aceleasi minime pare destul de indepartat, dar nu imposibil.

“Vom pastra o probabilitate in jurul a 10% pentru un scenariu negativ o perioada mai indelungata, pana cand semnele iesirii din criza vor fi foarte clare pentru toata lumea. In orice context incert investitorii sunt sfatuiti sa ramana prudenti, insa prudenta nu trebuie sa blocheze deciziile de investitie”, au precizat acestia.

Strategii de investitii

Analistii de la Intercapital au prezentat si o serie de strategii generale ce pot fi urmate de investitorii la Bursa. Scenariile sunt gandite separat in functie de profilul fiecarui investitor.

“A doua jumatate a anului 2010 a fost dezamagitoare pentru investitori. Cu toate acestea, preturile se mentin atractive, iar momentul cel mai bun de cumparare la bursa este atunci cand interesul investitorilor este cel mai scazut. Prin urmare, pentru investitorii pe termen mediu am crescut usor expunerea pe actiuni, iar pentru cei pe termen lung am crescut-o la 60% din disponibilitati”, au precizat analistii.

Sursa: Intercapital Invest

Astfel, in cazul investitorilor pe termen mediu,  a caror perioada de detinere a actiunilor in portofoliu se masoara in luni si nu depaseste un an de zile, Intercapital a crescut expunerea pe actiuni de la 40% la 50%.

Pentru speculatorii a caror durata a investitiilor se masoara in zile sau saptamani, expunerea pe actiuni a fost redusa de la 60% la 40%.

“A doua jumatate a anului 2010 a oferit oportunitati foarte reduse pentru speculatii. Aceasta situatie ar putea continua, astfel incat o strategie mai buna in perioada urmtoare o reprezinta cumpararea de actiuni in vederea pastrarii in portofolii pe termene mai lungi, masurate in luni sau ani de zile. Cresterea sumelor alocate speculatiilor poate avea loc numai in conditiile in care piata va arata un trend mai clar de crestere”, considera analistii de la Intercapital.

catalin.ciocan@economictimes.ro

Lasati un comentariu